Accesul către Centura Bucureștiului din DN1, zona pasajului Otopeni, va fi sistematizat printr-un proiect derulat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în colaborare cu Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a anunțat, astăzi, administratorul infrastructurii rutiere din România.
Proiectul prevede realizarea a două intersecții de tip giratorii pe Centura București.
Astfel, un sens giratoriu va fi amplasat la aproximativ 2,95 km de pasajul rutier spre Mogoșoaia (km 69+031), iar cel de-al doilea se va construi la intersecția cu strada Drumul Gării (zona Lukoil), respectiv la km 1+277.
De asemenea, pe axa centurii, între cele două sensuri giratorii a fost prevăzută amplasarea unui parapet prefabricat din beton tip New Jersey, care ajută la separarea fluxurilor de circulație.
Potrivit sursei citate, până la obținerea tuturor avizelor necesare demarării procedurii de amenajare a celor două intersecții și pentru familiarizarea participanților la trafic cu noua configurație a intersecției din zona Lukoil (km 1+277), s-a decis de comun acord cu conducerea Direcției Rutiere amenajarea sensului giratoriu în soluție provizorie. Aceasta se va face din parapet lestabil, urmând ca soluția definitivă să fie implementată pe teren în cursul anului 2017.
Până în prezent, pentru amenajarea intersecției în soluție provizorie au fost montați pe teren stâlpii aferenți indicatoarelor rutiere, a fost achiziționat parapetul lestabil necesar amenajării insulei centrale a sensului giratoriu și a insulelor de separare a fluxurilor de circulație, au fost achiziționate consolele pentru amplasarea indicatoarelor de orientare în vederea pre-semnalizării direcțiilor într-o intersecție cu sens giratoriu și a fost comandat parapetul prefabricat din beton tip New Jersey, prevăzut pentru separarea fluxurilor de circulație.