Loteria Română a pus în joc pentru Loteria Sărbătorilor de Paște 450 de premii în valoare totală de 248.400 de lei, extragerile pentru desemnarea câștigătorilor urmând să aibă loc pe 20 aprilie, informează, vineri, compania.

Duminică, 16 aprilie, vor avea loc Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paște. Pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 se organizează câte două trageri: o tragere principală și o tragere suplimentară. Cu fiecare variantă jucată și validată pentru aceste jocuri din data de 16 aprilie, se participă la ambele trageri organizate pentru jocul respectiv.

„La tragerea suplimentară a fiecăruia dintre cele trei jocuri, fondurile de câștiguri ale categoriei I se suplimentează după cum urmează: pentru Loto 6/49 cu 250.000 de lei, pentru Joker cu 100.000 de lei și pentru Loto 5/40 cu 50.000 de lei”, mai spune Loteria.

În urma extragerilor de duminică, 9 aprilie, au fost acordate 19.480 de câștiguri, în valoare totală de aproape 1,096 milioane de lei, Loto 6/49 înregistrând un report de peste 6,66 milioane de lei (peste 1,47 milioane euro), iar la Noroc a rămas în joc un report cumulat de peste 2,38 milioane de lei (peste 528.000 de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 4,7 milioane de lei (peste 1 milion de euro), iar la Loto 5/40, la categoria I, este un report de peste 257.000 de lei (peste 57.000 de euro).

La Super Noroc se consemnează un report de peste 48.700 de lei, iar la jocul Super Noroc, la aceeași categorie, peste 48.700 lei (peste 10.700 euro), conform comunicatului.