IGSU desfășoară un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017.

Articol apărut în nr. 347 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

Astfel, în perioada 18-21 aprilie a.c., în localități din țară este declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite (surse din cadrul ISU București – Ilfov au vorbit despre ”tema” din acest an, și anume – căderea unui meteorit) și vor fi acționate echipamentele de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.

Simulările încep, așadar, pe 18 aprilie a.c. și, timp de patru zile, vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților. În perioada vizată, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00.

Recomandări către populație

Cetățenilor li se recomandă să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență! Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIȚIU”.

Anul trecut, inspectoratele pentru situații de urgență (ISU) au organizat 1.533 exerciții de alarmare la nivelul lo­ca­lităților, acțiuni derulate în colaborare cu comitetele județene și locale pentru situații de urgență, instituțiile publice cu atri­buții în managementul si­tuațiilor de urgență și operatorii economici sursă de risc.

De ce e nevoie de ”EXERCIȚIU”?

Înștiinţarea, avertizarea, prealarmarea și alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum și pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren.