Aviz elevilor care vor să-şi continue studiile în liceele din Capitală! Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a publicat broşura cu toate informaţiile necesare pentru ocuparea unui loc într-un liceu sau într-o şcoală profesională. Aceasta va fi distribuită gratuit elevilor din clasa a VIII-a.

 

Broşura este de fapt un ghid util atât elevilor cât şi părinţilor, în vederea orientării şcolare pentru clasa a XI-a. Ea cuprinde informații referitoare la admiterea în învățământul liceal, învățământul profesional, învățământul dual. Până când va ajunge la elevi, toţi cei interesaţi pot găsi broşura accesând sit-eul www.ismb.edu.ro. Versiunea electronică poate fi descărcată cu uşurinţă, de orice doritor.

Târgul Oferta Educaţională, în Parcul Tineretului

Reţineţi! În perioada 16-19 mai, în Parcul Tineretului din Bucureşti va avea loc Târgul Oferta Educaţională. Elevii din anul terminal gimnazial şi părinţii lor sunt aşteptaţi pentru a discuta direct cu membrii Comisiei Municipale de Admitere. De altfel, reprezentanţii acestei comisii au editat broşura împreună cu cei ai Inspectoratului Şcolar Bucureşti.

Sunt incluse şi liceele particulare

„În sprijinul informării cât mai exacte a elevilor și a părinților acestora cu privire la oferta educațională existentă la nivelul unităților de învățământ liceal, de stat și particulare, Inspectoratul Școlar al Municipiului București împreună cu Primăria Municipiului București, prin Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret, organizează în perioada 16 — 19 mai, între orele 16,00 — 18,00, în Parcul Tineretului (intrarea Colegiul Național „Gheorghe Șincai”), Târgul Oferta Educațională. La sesiunile de informare vor fi prezenți membrii Comisiei Municipale de Admitere care vor răspunde solicitărilor participanților”, informează reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.