Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis dosar penal având ca obiect infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, după difuzarea înregistrărilor atribuite Laurei Codruţa Kovesi, au precizat, pentru Mediafax, reprezentanţii instituţiei.

Reacţia Parchetului vine după ce DNA a sesizat procurorul general al României pentru a decide dacă este necesară sesizarea din oficiu pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Totodată, DNA a anunţat că a fost deschis dosar penal pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Sesizarea din oficiu a fost întemeiată „pe faptul că la şedinţele cu procurorii din secţiile operative se discută aspecte ce ţin de managementul intern al acestei unităţi de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicităţii“, transmite DNA.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.356