Aproximativ 900 de militari din 27 de țări membre ale NATO și partenere, participă la exercițiul multinațional cu focus medical ”Vigurous Warrior 17”. Exercițiul se desfășoară la Lehnin, în Germania, în perioada 4-22 septembrie. La instruire participă și un detașament format din peste 100 de militari români.
„Exercițiul cu focus medical, organizat de Centrul de Excelență NATO pentru Medicină Militară (MILMED COE), are drept scop instruirea în comun și evaluarea interoperabilității și capacității de manevră tactică, inclusiv redislocarea formațiunilor medicale de nivel ROL 2 Framework Nation Concept. De asemenea, se are în vedere capacitatea de răspuns la un număr mare de victime ca urmare a unei operații militare, interacțiunea dintre entități medicale militare și civile, naționale, multinaționale și de drept privat, cu accent pe cooperarea civil-militară, evaluarea continuității asigurării asistenței medicale pe întreg lanțul de evacuare, precum și evaluarea capacității de răspuns în cazul unui incident biologic (declanșarea unei epidemii)”, informează reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.
Potrivit MApN, detașamentul românesc este format din militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale cu module ROL 2 medical, postoperator, sterilizare și formațiune medicală de tip ROL 1, precum și cu o aeronavă de evacuare medicală C-27J Spartan, iar Ministerul Afacerilor Interne participă cu personal și o autospecială CBRN cu remorcă de decontaminare, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de primă cercetare și evaluare CBRN și o autospecială de intervenții.
Exercițiul VW17 se află la a patra ediție și se desfășoară cu o ritmicitate de doi ani — în 2011, în Ungaria, în anul 2013, în Germania, și în 2015, în Cehia. Anul acesta, România are cea mai consistentă contribuție de la înființarea exercițiului.