„Apa care urcă spre viaţă”, aşa i s-ar putea spune destinului modern al satului Ordoreanu Nou, cum îl numesc azi locuitorii săi. Duminică, 1 octombrie, ei i-au sărbătorit cu voie bună reconstruirea vitalităţii. După 1990, o mână de oameni i-au reînnodat firul viu al existenţei renăscută pe vechea vatră a aşezării rase de pe faţa pământului, în 1987, cu buldozere. Astfel, au comemorat şi împlinirea a 30 de ani de la tragedia demolării abuzive. Lucru întâmplat pentru a face loc unui lac de acumulare, în cadrul lucrărilor la Canalul Dunăre-Bucureşti. Dar marele proiect n-a mai avut soroc de înfăptuire. Iar satul Ordoreanu a dispărut din natura luncii Argeşului, cu toate cele peste 80 de case, gospodării cu acareturi, şcoală şi biserică.

Articol apărut în ediția print a Jurnalului de Ilfov, nr. 371

10-11-page-001

În ’87, familiile ordo­renilor au fost mutate în blocuri de locuinţe, construite în acel timp, la Cornetu şi Bragadiru. Dar, poate, cel mai dureros moment s-a petrecut odată cu strămutarea mor­mintelor din cimitirul satului, la Clinceni.

Revenirea la viaţă

Ea nu s-a făcut oricum. Ci prin energia câtorva oameni, purtată cu respect, dragoste faţă comunitate, tradiţii şi credinţa strămoşească. După 1990, Ordoreanu a a devenit sat martir, iar o primă listă de 80 dintre foștii locuitori pribegiți și-au recăpătat drepturile de proprietate dispărute.

Apoi, s-a constituit Asociația Locuitorilor Satului Ordoreanu Nou  (ALSON), cu statut juridic și drept legal de reprezentare a intereselor acestora, în fața autorităților. Condusă ca președinte de prof. Ion Cornaciu – pe atunci Inspector Școlar General al IȘJ Ilfov – organizația a determinat intrarea în modernitate a așezării.

Totul, cu sprijinul esen­țial oferit de către autoritățile locale, mai ales în ultimii ani, ai mandatelor primarului Adrian Budeanu, din Clinceni, într-un parteneriat mai mult decât benefic cu noii locuitori ai satului.

Și-au făcut apariția drumuri asfaltate, siste­matizări, marcaje de străzi, lotizarea terenurilor, rețele electrice și alimentare cu gaze, plantări de pomi, îndiguiri și multe alte argumente reale, faptice, ale înnoirilor. Acest spirit al regenerării vieții pulsează acum în tot ce se realizează pentru comunitatea din Ordoreanu Nou.

Aniversare onorantă

E ceea ce au prăznuit locuitorii așezării noi, cu prilejul comemorării a 30 de ani de la momentul ștergerii localității de pe hartă. Nimic din tot ce s-a înfăptuit în ultimii ani n-ar fi fost de folos fără mărturisirea credinței noastre ortodoxe străbune și marele respect datorat sacrificiului înaintașilor.

Iar semnificația evenimentelor petrecute duminică, 1 octombrie, au împlinit cu dragoste creștină orizontul actualității și al timpurilor care vin.

Inaugurări de suflet și credință

Au fost inaugurate și sfințite construcții noi, cum sunt: trapeza Parohiei Ordoreanu, care îndeplinește și rosturile unui Centru Pastoral și Educațional, închinat „Acoperământului Maicii Domnului”. Tot aici e inclus minunatul Muzeu Parohial, cu exponate și fotografii ale momentelor de viață, din tradițiile locului. La fel, Ansamblul Memorial de
mari proporții – cu Monumentul care cinstește memoria celor urgisiți, din anul 1987 – dă imaginea autentică a omagiului datorat celor care au suferit atunci.

Iar construcția noii biserici, ridicată la intrarea în sat, e gata. Numai interiorul ei se află în lucru. Picturile interioare vor fi gata anul următor.

Invitați aleși și distincții

La liturghie și slujba de po­menire a victimelor demolării satului a participat ca oaspete de onoare Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhie­piscopiei Bucureştilor. El a fost asistat de preoții Alexandru Trușcă, Dumitru Ştefănescu, Ioan Bondar, Gheorghe
Gheorghe, Paul Tudor, Costin Dinică, Daniel Topor, Florian Stan, Nicolae Anghel, Marcel Coja și diaconul Andrei Duţă.

Gazde pe măsură s-au dovedit a fi primarul Adrian Budeanu, prof. Ion Cornaciu și preotul paroh Alexandru Trușcă. Părintele Timotei le-a oferit „Diplome Iustinian Patriarhul” edilului din Clinceni, prof. Ion Cornaciu și Consiliului Parohial. Iar preotul paroh Alexandru și vicele ALSON, Tiberiu Cristolovean, au fost distinși cu „Diploma Omagială”. Toate aceste distincții au purtat semnătura Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Ca răspuns al prețu- irii comunității, președintele ALSON i-a înmânat Episcopului-Vicar Timotei titlul de „Membru de Onoare” al Asociației, iar primarului Adrian Budeanu pe cea specială, de „Vrednic Gospodar”. Celelalte „Diplome de Excelență” ale organizației s-au îndreptat spre vicele Ion Simion și consilierii locali ai comunei Clinceni. Iar toți cei prezenți au primit aceste distincții de participare la eveniment.

Cuvinte, din inimă

Părintele Timotei Pra­hoveanul: „Această reuşită de a reface vatra satului, de a reconstrui biserica şi de a reaşeza oamenii în acest spaţiu este un moment de bucurie şi de speranţă pentru anii care vin. De aceea, glasul bisericii, cum a fost şi astăzi la slujba atât de frumoasă, ne îndeamnă să ne aducem aminte de poruncile Mântuitorului şi să păstrăm frumoasele tradiții ale credinței, ale satului, familiei unite și pământului românesc”.

Adrian Budeanu: „Împlinirile de până acum sunt fapte concrete, ale recunoașterii întregii activităţi, pe care am desfă­şurat-o în slujba comunităţii. Atâta timp cât voi fi primar al acestei minunate comunităţi, voi contribui în continuare la realizarea tuturor proiectelor. Clinceni reprezintă casa şi grădina mea şi vreau să fie cât mai frumoase. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”!

Ion Cornaciu: „Fără sprijinul dlui primar n-am fi putut realiza obiectivele modernizării și nici impunătorul Ansamblu al Monumentului nostru. La realizarea acestuia, dânsul e coautor. Ne-a făcut o surpriză extraordinară, când, cu timp în urmă, ne-a spus: „Nu. Eu vreau un monument pe măsura valorii acestei comunităţi”. Urmarea? Am reproiectat totul și, astfel, am ajuns la varianta finală, păstrându-i elementele esenţiale, dar la o altă dimensiune.

Vă mulțumim tuturor pentru participarea de suflet la comemorarea noastră”.