Ajutat de un comitet de organizare impecabil, zâmbitor și pus pe glume, primarul comunei 1 Decembrie, Petre Gheorghe, și-a întâmpinat cu flori, duminică după – amiază, invitatele la petrecerea de Ziua Femeii, sărbătoare devenită deja o tradiție și așteptată cu mare nerăbdare în fiecare an.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 393, ediția print

 

Petrecerea menită să marcheze în cadru festiv Ziua Internațională a Femeii a reunit și în acest an, la restaurantul La Castani, din localitatea 1 Decembrie, peste 250 de doamne și domnișoare. Toate reprezentantele sexului frumos au fost întâmpinate de domnul primar cu flori, mai precis zambile, invitatele având astfel ocazia de a uita de stresul cotidian. Domnișoarele și doamnele au mărturisit că în frumoasa zi de duminică, 11 martie, și-au ”abandonat” iubiții și soții, cei mai mulți rămași acasă sau în parc, pe post de bone ale copiilor. Invitatele și-au oferit astfel câteva ore de relaxare, veselie, muzică, dans și un meniu special realizat în cinstea lor, grație unei organizări impecabile realizate de bărbații din administrația comunei, în frunte cu primarul Petre Gheorghe. Așa cum s-a întâmplat și în alții ani, surpriza serii a venit la tombolă, diferența constând în faptul că dacă la alte ediții se oferea un singur premiu, anul acesta au fost oferite trei premii constând în gadgeturi moderne care să ”le permită doamnelor o comunicare mai bună”, după cum s-a exprimat zâmbitor edilul.

Toată lumea la dans!

Fără a se lăsa intimidate sau stânjenite de lipsa partenerilor de viață, doamnele au invadat ringul de dans,  la scurt timp după ce au sosit și s-au așezat la mese. De altfel, era și firesc să nu reziste prea mult pe scaune, în acordurile vesele oferite și anul acesta de Formația ”Acord Live Sinaia”. După o scurtă ”încălzire” realizată de instrumentiștii formației, dansatoarele au trecut la ”lucruri serioase”, sala răsunând de hore și sârbe interpretate de solista Violeta Negruț. O atmosferă caldă și primitoare cu ocazia acestei sărbători a femeii.

Daniela Bria: Ne bucurăm că suntem împreună și în acest an. Domnul primar face eforturi foarte mari să ne simțim bine, să socializăm.

Mariana Vișan: A devenit deja o tradiție. Domnul primar este foarte drăguț că se gândește la noi, în fiecare an. Este o ocazie foarte bună să ne întâlnim cu celelalte doamne cu care nu reușim să ne vedem în timpul anului, pentru că lucrăm foarte mult și nu avem timp suficient.