• Preoţii au făcut ca bucuria Învierii Domnului să renască și în sufletele copiilor fără părinţi

Generoși, cu inima caldă și deschisă către frumusețea care înflorește dincolo de orice suferință, preoții Protopopiatului Ilfov Nord au revenit cu drag în mica „familie” a Centrului de Plasament Periș. Încărcați cu daruri, părintele Cristian Burcea, Protoiereul Protoieriei Ilfov Nord, și părintele Ionuț Doroșenco, secretarul Protoieriei, au adus, pe 17 aprilie, un strop de lumină în sufletele copiilor lipsiți de mângâierea părintească.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 399, ediția print

Copiii aflați în grija statului nu au așteptat iepurașul de Paști, ci pe preoții care le aduc daruri materiale și spirituale. Căci doar sufletele frumoase ale oamenilor Bisericii mai pot însenina privirile triste, înlăcrimate și decepționate ale copiilor crescuți departe de casă și fără cei ce i-au adus pe lume. Coordonați de părintele Cristian Burcea, preoții Protoieriei Ilfov Nord reușesc să le redea copiilor de la Centrul de Plasament Periș, zâmbetul, bucuria și veselia, la orice întrevedere. Imediat după Săptămâna Luminată, părintele Protoiereu Cristian Burcea și părintele secretar Ionuț Doroșenco și-au dorit să-i viziteze pentru ca, în puținul timp petrecut împreună, să le împărtășească micuților de aici tot ce au ei mai bun și mai frumos de oferit – credința, iubirea și generozitatea. Povestea miracolului Învierii Domnului și pildele pline de înțelepciune ale preoților au înnoit sufletele copiilor. Salutul creștin „Hristos a Înviat!”, care s-a aflat pe buzele preoților pentru a vesti minunea Învierii Domnului, a venit și ca o încurajare pentru micile gazde, arătând biruința și bucuria.

 

Apoi, ca părinți du­hovnicești, preoții ­le-au oferit micuților o îm­brățișare caldă, plină de iubire și o varietate de daruri dulci care să-i facă să simtă gustul copilăriei. Gestul lor a fost primit de copii cu entuziasm și recunoștință, pentru că au avut parte de puțină afecțiune „părintească”. Ochii lor mici și minunați luceau adânc, de bucurie. „Îmi place mult ce am primit de la preoții care ne-au vizitat. Dar și mai mult mă bucură faptul că ei nu ne uită niciodată, că ne sunt aproape în toate momentele speciale din viața noastră, mai bune sau mai rele, și că atunci când vin la noi au răbdare să ne asculte nevoile, ne învață lucruri folositoare nouă și sufletelor noastre și caută să ne împlinească dorințele. Aici, la centru, avem de toate, mâncare, curățenie, dar uneori simțim nevoia să avem în mijlocul nostru prieteni adevărați care să ne trateze ca pe cei din familiile lor. Odată cu venirea preoților la noi, familia noastră de aici se mărește și devine tot mai apropiată”, ne-a spus Ștefania B., o fetiță care, la numai 12 ani, poartă pe umerii ei mici povara unei familii dezbinate și care, deși a legat prietenii la centru, nu poate șterge definitiv rănile provocate de certurile dintre părinți.

Preotul Cristian Burcea, Protoiereul Protoieriei Ilfov Nord: „Îi iubim și-i asigurăm că nu vor fi niciodată singuri”

„Am revenit în mijlocul acestor copii cu aleasă bucurie, ca de fiecare dată. Măcar în preajma sărbătorilor să simtă și ei adevărata dragoste și bucurie. Ne rugăm pentru ei ca Bunul Dumnezeu să-i ocrotească, să le împlinească sufletul și viața și să le dăruiască multe momente frumoase. Noi îi iubim, le dăruim atât cât putem și-i asigurăm că nu vor fi niciodată singuri. Am cumpărat totul din Fondul Filantropia al Protoieriei Ilfov Nord, care este destinat cu precădere cazurilor sociale și medicale”, ne-a spus părintele Cristian Burcea, Protoiereul Protoieriei Ilfov Nord, unul dintre oamenii Bisericii care și-au dedicat viața carității și ajutorării semenilor, reușind să aducă o speranță multor copii sărmani.

Mariana Drideanu, șeful Centrului de Plasament Nr. 5 Periș: „Cine vine să stea de vorbă cu ei, face un lucru minunat. Răspunde nevoilor lor”

„Acțiunea preoților este binevenită. Pe lângă darurile tradiționale, este un lucru extraordinar că li se vorbește despre Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare creștină care ne aduce pace în suflet. Cei care nu au familii deloc au petrecut Sfintele Paști aici. A doua zi de Paști, au mers la persoanele vârstnice, le-au dăruit felicitări făcute de ei și au ciocnit împreună cu aceștia ouăle vopsite de ei. Copiii știu de la noi că ouăle reprezintă celula vieții și că atunci când se sparge unul, se unește Cerul cu Pământul. Toți suntem în lumină în această perioadă și cine vine să stea de vorbă cu ei, trăiește în lumină, pentru că face un lucru minunat. Faptul că acești copii primesc ceva, le arată că nu sunt singuri, că sunt în comunitate și comunitatea răspunde la nevoile lor. Venind la ei, înseamnă că cineva îi iubește, îi are la suflet și este un ajutor foarte mare pentru ei”, ne-a spus Mariana Drideanu, șeful Centrului de Plasament Nr. 5 Periș.