În cadrul lucrărilor Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală, unde s-a discutat despre viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), a fost luat în discuție și statutul fermierilor care beneficiază de subvenții din fonduri europene.

A fost subliniat faptul că, în prezent, o bună parte din fonduri ajung la „fermierii de canapea”, care dețin terenuri dar nu le lucrează efectiv. În aceste condiții, comisia dorește elaborarea unei definiții-cadru a „fermierului veritabil” care să conțină elementele esențiale, cum ar fi evaluări ale veniturilor, forța de muncă ocupată în fermă, obiectul de activitate al societății și intrările în registre. În planurile strategice ale statelor membre UE, „fermierii veritabili” trebuie definiți astfel încât să se garanteze că subvențiile, plățile directe, nu ajung la cei pentru care activitatea agricolă constituie doar o parte nesemnificativă din totalul activităților lor economice sau a căror activitate profesională principală nu este agricolă, dar să nu fie excluși de la plată fermierii care desfășoară mai multe activități.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.424