Prețul grâului a crescut constant în luna octombrie, fapt care îi avantajează pe fermierii care au depozitat cerealele și care vor obține astfel un preț mai bun.
Dacă la recoltare și pe perioada verii, fermierii au negociat un preț mediu de 60-70 de bani/kg, cererea mare și oferta în scădere a făcut ca prețul grâului să crească în ultima perioadă.
Mai mult, președintele ROMPAN, Aurel Popescu, susține că prețul grâului este acum de 850 de lei/tonă și că va ajunge în scurt timp chiar la valoarea de 900 de lei/tonă, adică 90 de bani pe kilogram.
Pe piețele internaționale, prețul grâului cunoaște o stabilitate, cu mici variații de 1-2% de la o zi la alta. Astfel, la jumătatea lunii octombrie, grâul cu livrare în decembrie a avut un preț de 202 euro/tonă pe Bursa de la Paris-MATIF, în timp ce porumbul s-a vândut cu 170,5 euro/tonă.
Totodată, la Bursa de la Chicago, grâul era cotat cu 190,1 dolari/tonă, iar porumbul s-a tranzacționat cu 147,34 $/tonă.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.426