S-a întâmplat marţi, 15 ianuarie, în amiaza zilei. Acolo, la Buftea, dorurile noastre au omagiat nemurirea geniului eminescian, printr-un minunat spectacol de poezie şi muzică. A fost un moment aniversar. Se isprăviseră 169 de ani pământeni din eternitatea poetului, de când i-am zărit sclipirea ce “străluce”, nestăvilită. Asta, pentru că până la noi, săgeata ei străbătu “o cale-atât de lungă, / că mii de ani i-au trebuit / luminii să ne-ajungă” – (La steaua – 1886). “Totul ia timp… şi timpul ia tot”, cugeta Eminescu. Dar geniul cosmic are o altfel de măsură decât cea a condiţiei umane, pentru care timpul e implacabil. Concluzia e dramatică: muritor şi geniu, iată o relaţie incompatibilă. Poemul “Luceafărul” o demonstrează.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 436
Universul eminescian s-a plămădit între 1850 şi 1889. De atunci, împreună, cutreierăm galaxiile – cu bolta poetică a cerului său deasupra noastră. Veşnicia geniului eminescian e de necuprins. Dar finalul aflat de el e crud şi inflexibil. Poetul scria: “Dacă geniul nu cunoaşte moarte şi numele lui scapă de noaptea uitării, aici, pe pământ, nici e capabil a fi fericit, nici a ferici pe cineva. El n-are moarte, dar n-are nici noroc”!
Un public special
Dintotdeauna, Buftea şi-a onorat momentele de preţ ale culturii, artei şi istoriei naţionale. Marţi, la ora 12:00, sala de festivităţi a Primăriei oraşului a fost plină ochi. Generaţia tânără, mai ales elevii – căci pe ei îi aşteaptă admiterea în treptele superioare de şcolarizare, dar şi exigenţele formării gustului pentru frumos – au alcătuit un grup compact de spectatori.
Cei peste 30 de elevi ai cls. a VIII-a, din Şcoala gimn. Nr. 1, Buftea, s-au bucurat să afle moduri inedite de cunoaştere a artelor dramatice şi muzicale, mijlocite de vibraţiile unice ale spaţiului poetic eminescian. Cu atât mai mult cu cât unii dintre ei sunt tineri componenţi ai trupei de actorie “Bastion”, din cadrul Centrului Cultural, al oraşului. Adolescenţii au venit însoţiţi de cadre didactice, care le îndrumă educaţia şi învăţătura.
Au mai fost de faţă viceprimarul Alexandru Vaida, Alexandrina Niţă, dir. Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Ilfov, angajaţi ai compartimentelor administraţiei locale şi ai Centrului Cultural, prieteni, alţi oaspeţi.
În faţa tuturor, artiştii consacraţi au adus momente autentice de emoţie artistică, pentru care au primit aplauze prelungite, ale aprecierii.
Spectacol minunat şi artişti pe măsură
Au încântat publicul profesionişti ai succesului, de pe scenele lirice româneşti şi internaţionale. Protagonişti: Marius Bodochi – actor la Teatrul Naţional, Florin Mircea Ganea – bas-bariton la Filarmonica Română şi Alexandru Mihai Burcă, pianist la Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”. Dar şi tenorul Robert Nagy, dir. al Centrului Cultural Buftea – instituţie organizatoare a evenimentului, cu sprijinul Primăriei oraşului, condusă de edilul Gheorghe Pistol.
Omagiul artiştilor a oferit spectatorilor recitări din creaţia “Luceafărului poeziei româneşti”: “Odă (în metru antic)”, “Eu nu cred nici în Iehova”, “Glossa”, “Scrisoarea a II-a”.
Capitolul muzical a inclus transpuneri melodice ale poeziilor “Revedere”, “Sara pe deal”, “Pe lângă plopii fără soţ”, compuse de Aurel Eliade, Vasile Popovici, Guilelm Șorban. Dar şi piese muzicale de genuri diferite, cum ar fi: “Joc dobrogean” – de Paul Constantinescu, “În parcul Luxemburg” – de Nicolae Bretan, şi “Cântec Haiducesc” – de Tiberiu Brediceanu.
Cuvinte calde, din dor pentru Eminescu
Alexandrina Niţă, dir. (CJCPCT), Ilfov: “Am venit cu mare drag la acest eveniment, extraordinar de frumos. Despre spectacol, spun cu adevăr că m-a emoţionat. Succesiunea şi alternanţa genurilor muzicale cu arta actoricească au avut un efect bine conturat. Artiştii care au evoluat în faţa noastră au reuşit să ne atingă inimile, să vibrăm împreună cu ei, în minunatul univers eminescian.
Apoi, Eminescu e în fiecare dintre noi, iar prin asta, poetul trăieşte într-un timp perpetuu, generaţie după generaţie.
El a fost un colos, nu numai al artei poetice, dar şi al iubirii de ţară şi neam, un fin analist al vieţii politice din secolul al XIX-lea. Şi a reuşit să surprindă în viaţa politică a timpului său elemente care se potrivesc şi în vremurile noastre. A fost o pecete a veacului său şi al celor următoare.
Pentru toate acestea îl iubim, o să-l iubim întotdeauna şi nu vom pierde niciun prilej să-l aducem aproape, iar şi iar, de sufletele noastre şi ale copiilor noştri”.
Rudeanu Aretinica, prof. de limba română, la Şc. gimn. Nr. 1, Buftea: “Am venit aici cu elevii mei din cls. a VIII-a D, ai şcolii noastre. Am ţinut mult să fim prezenţi, împreună, la întâlnirea cu poezia eminesciană, în sala de consiliu a Primăriei oraşului nostru.
Că au perceput această întâlnire ca pe o sărbătoare s-a văzut în bucuria privirii, în atenţia cu care au urmărit spectacolul şi în veşminte: ii frumos brodate şi cămăşi albe. Au murmurat, alături de actorul Marius Bodochi, versurile din poeziile pe care le-au studiat şi au fredonat în surdină “Pe lângă plopii fără soţ”.
Grija actorului de a echilibra gravitatea atmosferei, prin scurte dialoguri cu ei, ori cu apel la opere ale poeţilor contemporani, au completat recitalul. În templul poeziei eminesciene umblăm cu tăcere şi grijă, abia atingând stampe de vers, privind în adâncimi, minunându-ne de rezonanţele pe care le capătă cuvintele limbii noastre şi forţa lor expresivă. Toate acestea exprimă, la modul absolut, sufletul şi mintea naţiunii noastre.
A fost un exerciţiu minunat de ascultare, reflecţie, emoţie, ca să ne umplem „pieptul de dor,… fruntea de gânduri”.
Încântare, pioşenie şi sublim într-un templu în care păşim aşa cum ne îndeamnă Arghezi, în „Inscripţie pe amfora Lui”. Vă amintiţi versurile:
“Păşiţi încet cu grijă tăcută, feţii mei,
Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei.
Cel mai chemat s-aline din toţi şi cel mai teafăr
Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în Luceafăr.”
