Primăvara a încolţit în darul a mii de flori şi surprize

An de an, la începutul fiecărui anotimp al revenirii naturii la viață, omagiem minunata feminitate, ca regină a civilizației umane. 8 Martie este un moment în care îi arătăm prețuirea și dragostea noastră, meritate cu prisosință. Clinceni a adunat o comunitate care știe să-și poarte rosturile. De cu timp înainte, suflarea ei bărbătească s-a pregătit cu un gest care măsoară dragostea, respectul și recunoștința datorate întregii suflări feminine a locului. Iar în dimineața zilei de sărbătoare, au colindat străzile comunei, au bătut la porțile caselor, oferind flori, cadouri și invitații la petrecerea de cu seară, data în cinstea lor.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 433

Ca în fiecare an, dintre ultimii 19, aceasta e o tradiție păstrată cu sârguință și dusă la bun sfârșit. Așa că aproape 100 de tineri sportivi și maturi, toți voluntari ai evenimentului, și-au dat întâlnire în curtea primăriei și s-au organizat pentru bunul mers al lucrurilor.

„Am acoperit aproximativ 50 de km. de străzi”

Aceasta e distanța însumată, pe care au pacurs-o pe străzile comunei cele 10 echipe ale voluntarilor, de dimineață până la amiază.

Am aflat și alte detalii de la Adrian Budeanu, edilul localității, care, laolaltă cu membrii Consiliului Local, s-a ocupat de organizarea întregului dispozitiv de acțiune. „Pentru doamnele și domnișoarele din Clinceni, ne-am pregătit cu 4.000 de flori. Apoi, am oferit cadou același număr de eșarfe, în diverse imprimeuri, mai viu sau mai sobru colorate, după preferința fiecărei sărbătorite, plus ciocolate și felicitări. Facem acest lucru cu drag și e unul dintre gesturile prin care le reamintim  prețuirea și atenția de care se bucură ele, în comunitatea noastră.

Desigur, echipele sunt conduse de consilierii primăriei și ne-am străduit să acoperim toată suprafața zonelor comunei, pe cele 60 de străzi,  cu mijloace auto de transport al cadourilor, puse la cutii.

Costurile pentru acest eveniment sunt acoperite din fonduri ale primăriei noastre, la care a contribuit din plin sprijinul sponsorizărilor unor parteneri, agenți economici cu sedii de firme sau puncte de lucru aflate pe teritoriul comunei noastre”.

Între voluntari, tineri sportivi ai comunei

Dincolo de salariații primăriei, la bunul mers al desfășurării evenimentului au participat adolescenţi ai Liceului Sportiv și tineri atleţi de la cele două cluburi de fotbal “Academica” Clinceni şi “Prosport Academica”, Bucureşti. Energia vârstelor și buna lor condiție fizică n-au întâmpinat vreo opreliște. Pe tot parcursul itinerariului stabilit, echipele au fost întâmpinate cu mulțumiri, în cuvinte plăcut impresionate de surpriza continuității anuale a omagiului și darurilor primite.

Apoi, toate angajatele Primăriei au primit și ele aceleași surprize, oferite de edilul lor.

Noi l-am însoțit pe primarul Clinceniului numai la o primă parte dintre „expediții”, pe o distanță de circa 5 km, pe câteva dintre străzile localității. Dintre ele: Ciorogârlei, Ciurari, Cireşica, Primăverii, Sabarului, Principală, Puțul Olteni, Toamnei, Monumentul Eroilor, Solariilor, Carierei ș.a.m.d.

De fapt, această enumerare e aleatorie, pentru că, pe oricare dintre arterele principale sau străduțe, vorba primarului Adrian Budeanu: „În această zi, toate străzile sunt importante. Nu există unele mai mici sau mai mari, ci toate sunt cele care adăpostesc gospodării cu mame, surori, bunicuţe şi copii ale dragelor noastre, cu feminitatea tuturor vârstelor pe care le-au adunat”.

Iar petrecerea oferită în cinstea lor a fost minunată și a încheiat o zi aidoma.