Camera Deputaților a adoptat, recent, tacit, un proiect legislativ prin care Buftea devine reședința județului Ilfov.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 474

Inițiativa urmează să ajungă la Senat, care va avea rol de for decizional. Proiectul modifică anexa Articolului 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, mai exact denumirea și reședința unității administrativ teritoriale ”Județul Ilfov”. Potrivit noului cuprins al Anexei, ”Județul Ilfov cu reședința în orașul Buftea”. ”Buftea este prima localitate declarată oraș din județul Ilfov și se află în vecinătatea nord-vestică a municipiului București, la 10,1 km de gura de metrou Străulești și la 16,8 km de Aeroportul Internațional «Henri Coandă» Otopeni. Populația orașului Buftea era la 1 ianuarie 2019 de 22.615 locuitori, fiind din punct demografic, al treilea centru urban al județului Ilfov, după Voluntari și Pantelimon. Localitatea a primit statutul de oraș în anul 1968, fiind singurul oraș din fostul Sector Agricol Ilfov și cel mai vechi oraș din actualul județ Ilfov”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
În continuarea expunerii, inițiatorii menționează că ”din punct de vedere al transportului rutier, Buftea este traversat de două drumuri naționale – DN 7 și DN 1A, precum și de două drumuri județene – DJ 101 și DJ 602, iar a doua linie de centură a Capitalei este planificată să traverseze orașul Buftea. Cu privire la instituțiile care își desfășoară activitatea pe raza orașului, având utilitate socială și importanță pentru cetățenii judetului Ilfov, în Buftea funcționează Judecătoria Buftea și Tribunalul Județean Ilfov, Baroul de avocați Ilfov, birouri notariale și birouri de executori judecătorești. În Buftea funcționează Centrul Zonal ANAF Ilfov și Trezoreria operativă, Centrul regional al Poștei Române, Centrul Zonal ENEL și
Centrul Zonal al Distrigaz-ENGIE. Pentru îngrijirea sănătății, Buftea poate asigura infrastructura ce poate răspunde atât necesităților orașului, cât și ale județului. Astfel, în oraș funcționează Spitalul județean ”Maria Burghele”, Policlinica orășenească, 2 dispensare, 9 cabinete de medicină de familie, iar pentru situațiile de urgență Serviciul de Ambulanță
Județean, pompierii militari ISU-SMURD, Crucea Roșie a județului Ilfov”.
Inițiatorii proiectului de lege sunt deputații PSD Marcel Ciolacu și Florin Iordache.