Consiliul Județean Ilfov (CJI) a organizat săptămâna trecută, la sediul Universității București din Șos. Panduri, lansarea primului incubator de afaceri cu finanțare din fonduri publice, din județ.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 474

La eveniment au participat, alături de președintele CJI, Marian Petrache, administratorul incubatorului, Rodica Lupu, rectorul Universității Politehnica, Mihnea Costoiu, prorectorul Universității București, Magdalena Iordache Platiș, mentori, oameni de afaceri, studenți.
Ilfov Business Hub (IBH) este un loc unde tinerii pot învăța să facă business, unde vor fi asistați de oameni de afaceri și mentori, vor primi consiliere și vor avea la dispoziție și un spațiu de birouri, în mijlocul Bucureștiului, în Centrul Vechi.

Înscrierile în program se fac până în 30 noiembrie.
În IBH pot intra tineri care au cel puțin 18 ani împliniți și care vor să dezvolte o afacere în Ilfov, indiferent de unde sunt. Sunt disponibile 60 de locuri pentru preincubare, iar șase luni, tinerii vor face cursuri de afaceri și vor fi ghidați de mentori în realizarea unui plan de business. În urma unui concurs, cele mai bune 16 proiecte vor fi selectate să primească, pentru trei ani, tot sprijinul necesar pentru înființarea și dezvoltarea unei firme. Fiecare dintre cele 16 firme va crea câte două locuri de muncă.
Marian Petrache, președintele CJI, a vorbit despre importanța educației, apreciind că este cea mai benefică investiţie, alături de cea în sănătate. ”CJI şi-a propus dezvoltare durabilă şi sustenabilă, cu gândul la viitor. Vrem să transformăm Ilfovul în cel mai profitabil judeţ, să creăm condiţii nu doar pentru mediul de afaceri obişnuit, ci şi propice pentru cei tineri,
în condiţiile în care nu avem o cultură a antreprenoriatului“. Iar rectorul Universității Politehnica, Mihnea Costoiu, a apreciat că ”este din ce în ce mai mult necesară o asemenea abordare la nivelul regiunii București-Ilfov. Are avantaje, dar și provocări. Îl felicit pe domnul președinte Marian Petrache pentru aceste demers care adună la un loc facultăți, institute, mediul de afaceri – într-o idee frumoasă, pe care Bucureștiul nu a reușit să o înțeleagă. Uităm cel mai important avantaj pentru acest oraș. E cel mai important centru universitar din această parte a lumii!”, a spus rectorul.
Compania de consultanță Loop Operations va administra incubatorul de afaceri și a fost desemnată în urma unei achiziții publice. Contractul de administrare a fost semnat pe trei ani și are o valoare 1,4 milioane lei.