În comuna Snagov, primarul Marian Oancea a votat la secţia 240 din Ghermănești, alături de soţie și fiu. Edilul ne-a declarat că se bucură de un timp atât de frumos, de faptul că oamenii sunt prezenţi la urne, dorindu-și „o Românie cât mai frumoasă, alături de un președinte care să ne reprezinte realmente pe toţi”.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 476, ediția print

La aceeași secţie de votare, până la ora 14.00 votaseră peste 500 de alegători și nu erau raportate incidente. La secţia de votare 241, tot din Ghermănești, era înregistrat un procent de 30% prezenţă la vot, 56 pe oameni votând pe liste suplimentare până în jurul orei 14.30. La Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu, unde a fost organizată secţia de votare 239, la ora 14.45 se prezentaseră la urne aproximativ 600 de alegători, care au votat, în mare majoritate, pe liste suplimentare. Motivul era prezenţa mare a celor care au case în Snagov, însă reședinţa trecută în cartea de identitate în alte localităţi.

Tot în aceată secţie a votat Radu Georgescu (Radu Valahu), campion naţional de skandenberg, instructor de culturism și fitness, cunoscut în lumea mondenă pentru recordurile sportive. Radu Valahu ne-a declarat că votează pentru „o viaţă mai frumoasă, pentru a purta cu mândrie steagul ţării”. „Cum eu, Valahu, am ridicat steagul pentru poporul român, pentru că sunt ambasador al ţării, așa cum suntem noi, sportivii, numiţi, oameni care duc steagul, îmi doresc un președinte care să se implice, să lupte pentru ţara noastră, să trăiască și să simtă alături de noi, să știe preţul unei pâini, nu îmi mai doresc ceea ce a fost până acum. Se poate mai mult decât atât, sper să iasă lumea în continuare la vot! Personal, mi se pare că numărul votanţilor este cel mai mare din anii ‘90 până acum, ceea ce mă face să cred că oamenii vor acţiune, vor să fie respectaţi, pentru că poporul român merită acest lucru!”, ne-a mai spus campionul.