Noul ministru al Sănătății, dr. Victor Costache și-a propus să dezvolte activitatea de transplant din țara noastră astfel încât să fie salvați tot mai mulți români și asta fără să mai fie nevoiți să ajungă în clinici din străinătate.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 477, ediția print

„Una dintre prio­ritățile acestui mandat în Ministerul Sănătății este de a revigora și de a dezvolta și mai mult activitatea de transplant din România. Vreau să încurajez profesioniști din domeniu, de la toate nivelurile, în a relua și a continua această activitate atât de importantă pentru România. (…) Suntem în Europa și trebuie să aducem activitatea de transplant la un nivel european cu care să ne mândrim. (…) Știu că am avut un moment acum câțiva ani când a existat un vârf de activitate după care o scădere dramatică. Mi-a părut foarte rău să aud de la una dintre colegele mele de facultate că foarte mulți coordonatori din transplant, profesioniști foarte buni, apreciați, au abandonat această activitate. Deci, trebuie să recâștigăm încrederea lor și să ni-i aducem alături. Sunt foarte multe lucruri de organizat și de discutat și vă asigur că va fi o prioritate, fără ca aceste cuvinte să fie niște cuvinte goale”, a spus ministrul Sănătății, Victor Costache, într-o conferință de presă. Ministrul a subliniat faptul că trebuie înființate centre de prelevare de organe în toate structurile mari care pot să realizeze acest lucru în condiții de securitate. „Mâine (n.r. – miercuri 13 noiembrie) mă întâlnesc cu domnul doctor Radu Zamfir (n.r. – directorul Agenției Naționale de Transplant) și vom analiza la nivel macro acest lucru și apoi vom avea întâlniri periodice pentru a dezvolta acest tip de proiect”, a mai spus ministrul Sănătății, Victor Costache.