Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor, Primăria și Consiliul Local Buftea au oferit doamnelor și domnișoarelor, în dar, o frumoasă petrecere, care a avut loc sâmbătă, în incinta Bucharest Film Studios – Mediapro. Conform tradiției, reprezentantele sexului frumos din Buftea au avut parte, începând cu ora 18.00, de un eveniment organizat perfect, un spectacol cu artiști îndrăgiți și foarte mult umor ”împrăștiat” de MC Cătălin Dezbrăcatu, astfel că distracția a fost la ea acasă și toată lumea s-a simțit minunat.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 492
Ziua Internaţională a Femeii este marcată în fiecare an la 8 martie. Potrivit Organizației Națiunilor Unite, sărbătorirea acestei zile este un moment pentru a reflecta asupra progreselor înregistrate, de a solicita schimbări şi de a celebra actele de curaj şi determinare ale femeilor obişnuite, care au jucat un rol extraordinar în istoria ţărilor şi comunităţilor lor. Dacă în 2019 marcarea zilei internaţionale a femeii a avut în vedere celebrarea unui viitor în care inovaţia şi tehnologia creează oportunităţi fără precedent pentru femei şi fete să joace un rol activ în construirea de sisteme mai cuprinzătoare, servicii eficiente şi infrastructură durabilă pentru a accelera realizarea strategiilor de dezvoltare durabilă şi a egalităţii de gen, tema zilei în 2020, „I am Generation Equality: Realizing Women’s Rights”, este aliniată la noua campanie ONU, „Egalitatea generaţiilor”, care marchează 25 de ani de la adoptarea Declaraţiei de la Beijing şi a Platformei de acţiune, cea mai progresivă foaie de parcurs pentru emanciparea femeilor şi fetelor de pretutindeni. Consensul global este că, în ciuda unor progrese, schimbarea reală a fost lentă pentru majoritatea femeilor şi fetelor din întreaga lume. Astăzi, nicio singură ţară nu poate pretinde că a atins egalitatea de gen.
”O zi specială, la fel ca dumneavoastră!”
La Buftea a devenit o tradiție ca femeile să fie sărbătorite de 8 Martie printr-o petrecere de neuitat. Primăria și Consiliul Local Buftea fac eforturi semnificative, în fiecare an, pentru a organiza și un spectacol care să le ofere doamnelor și domnișoarelor câteva ore de bună dispoziție, să le facă să se simtă prețuite și admirate, uitând pentru scurt timp de grijile zilnice.
Sâmbătă seara, începând cu ora 18.00, doamnele și domnișoarele din Buftea au fost întâmpinate de primarul Gheorghe Pistol și de echipa sa de domni eleganți și zâmbitori cu trandafiri și felicitări. Le-a fost alături și cunoscutul actor Codruț Kegheș, alias Cătălin Dezbrăcatu, care a avut rolul de moderator al spectacolului, deja un prieten al evenimentului, care a fost sufletul petrecerii și le-a făcut pe invitate să se relaxeze și să intre în spiritul sărbătorii, cât mai repede.
Și anul acesta, evenimentul a fost organizat prin Centrul Cultural Buftea cu sprijinul impresarei Andra Teodorescu, care s-a întrecut pe sine în amenajarea zonei de petrecere printr-un decor colorat de primăvară, un decor de poveste.
Conform tradiției, deschiderea oficială a petrecerii i-a aparținut primarului orașului Buftea, Gheorghe Pistol, invitat pe scenă de Cătălin Dezbrăcatu, care le-a urat doamnelor ”La mulți ani” și ”Petrecere frumoasă!”. ”Astăzi este o zi specială, la fel ca dumneavoastră. 8 martie este o zi în care noi vă sărbătorim, o zi plină de feminitate. Ziua de 8 martie este un prilej în plus de a onora femeia, oricare îi este numele care o definește: mamă, fiică, soție, bunică. Femeia este cea care ne inspiră, ne încurajează, ne alină și creează. Este gingașă și puternică, fragilă și curajoasă. Vă mulțumesc pentru dăruirea, pentru sentimentul cu care ne sunteți alături de fiecare dată. Vă mulțumesc pentru că existați, pentru că sunteți alături de noi și ne faceți lumea mai frumoasă prin prezența dvs. Vreau să vă urez sănătate, bucurii, noi împliniri, clipe frumoase alături de oameni dragi. Din inimă vă doresc La mulți ani!, un 8 Martie fericit și distracție plăcută”, le-a urat primarul Gheorghe Pistol invitatelor sale.
Aproape 1.500 de invitate, la dans
Mai apoi, îndrăgitul MS Cătălin Dezbărcatu i-a invitat pe scenă, unul câte unul, pe artiștii care au reușit să antreneze cele aproximativ 1.500 de doamne la dans și distracție. Un program artistic apreciat de toată lumea deoarece, ca de obicei, a fost conceput pentru toate preferințele, acoperind toate palierele muzicale.
Pe parcursul serii au alternat momentele de folclor, muzică ușoară și dans. Pe scenă au urcat trupa De la Fun cu Șarpe (alias Dan Șipoteanu), grupul vocal-instrumental de muzică armânească “Pindu” în premieră cu supermelodii, Pepe, cu melodiile sale renumite de dragoste sau trupa Flamingo Boys, care a făcut senzație cu trupurile sexy ale membrilor săi. Tinerii de la Flamingo Boys au încins imaginația spectatoarelor și chiar au convins câteva petrecărețe să participe pe scenă la câte o mică demonstrație de dans, după regulile arătoșilor băieți. În spectacol au cântat și Constantin Enceanu, Gipsy Casual și Daniel Turică, care a încheiat cu multe hore petrecerea.
Doamnele nu s-au lăsat prea mult invitate și chiar de la primele acorduri oferite de trupa Fun ringul de dans s-a umplut până la refuz, mai ales că sârbele au fost la ele acasă, pe adaptări de ”Marie și Mărioară”, ”Constantine, Constantine” ori ”Cântă cucu-n Bucovina”. S-a dansat fără întrerupere atât pe ritmurile muzicii populare, cât și pe cele moderne. Ca de obicei, horele și sârbele au fost în topul preferințelor, dar și muzica machedonilor din grupul “Pindu” a umplut ringul. Chiar dacă pașii nu erau foarte bine cunoscuți, faptul că invitatele au avut ocazia de a asculta sau dansa pe interpretarea originală a melodiei ”Un trandafir crește la firida mea” a făcut senzație. Constantin Enceanu a venit cu îndemnul ”Hai la hora mare, că e sărbătoare/Hai cu toți în horă, haideți nu mai stați!”. Oricum, edilul Gheorghe Pistol le-a fost mereu alături dansatoarelor și, așa cum obișnuiește la toate evenimentele de amploare, a dansat fără întrerupere în horă cu invitatele sale.
”Sper că surprizele din această seară le-au încântat pe doamnele din orașul nostru și le urăm toate gândurile bune, împliniri și să auzim de clipe minunate. Ca noutate, anul acesta am oferit un spectacol de lasere, un aranjament cu mult mai multe baloane decât în anii trecuți”, ne-a declarat Primarul Gheorghe Pistol.
Șarpe, alias Dan Șipoteanu de la Fun, a spus, glumind: ”Iubesc toate femeile din lumea aceasta. Am venit cu câteva piese specifice, dar și cu piese antrenante pentru acest frumos eveniment la care participăm de fiecare dată cu foarte mare plăcere.”
Tortul, un spectacol aparte
Evident că doamnele au avut la dispoziție produse de patiserie, prăjituri și sucuri. În jurul orei 22.00, a sosit tortul, în acorduri de ”La mulți ani”. De remarcat că aducerea tortului a fost amplificată anul acesta de un moment oferit în premieră într-un montaj special, cu un joc de lasere sincronizat pe muzică care a durat trei minute. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de o piniotă cu zeci de baloane colorate.
Pepe a venit cu un program de dragoste: ”Le urez doamnelor și domnișoarelor primăvară în suflet, dragoste frumoasă și să zâmbească. Cred că este important să se simtă frumoase și înfloritoare în fiecare zi, nu doar astăzi. Am venit cu mărțișoare muzicale. Fiind vorba de Ziua Femeii, luna martie și dedicație pentru doamne și domnișoare, am venit cu piese potrivite. O piesă peste care nu am cum să trec este dedicată mamelor. Mai departe, am piese celebre de iubire și cu primăvară în suflet, de la «Numai iubirea» până la «Tu ești primăvara mea».
La finalul evenimentului, Cătălin Dezbrăcatu ne-a declarat: ”Petrecerea este super ok. Oamenii se distrează, doamnele sunt fericite. Am un sentiment de prietenie cu toate doamnele, pentru că am fost și anul trecut și mi-e drag să mă reîntâlnesc cu oameni cu care mă văd o dată pe an. Îmi doresc din tot sufletul să devin cetățean al acestei urbe, pentru că aici există cea mai mare suprafață de verde pe cap de locuitori în comparație cu Europa”.