În vederea prevenirii răspândirii la nivel național a infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2 și ținând seama de măsurile instituite de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă constituit la nivelul Guvernului României, Instituția Prefectului – Județul Ilfov a decis restrângerea activităților cu publicul, cu excepția activității de eliberare a apostilei, până pe 31 martie 2020, urmând ca după această dată să se ia noi decizii, în funcție de evoluția situației.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 493
Pe cale de consecință, în această perioadă toate solicitările publicului se transmit
– prin poștă, la adresa str. Smârdan, nr. 3, sector 3, cod poștal 030071, București;
– prin e-mail, la adresa relatiicupublicul@prefecturailfov.ro sau la numărul de fax 021.311.24.86.
Toate modalitățile de a intra în legătură cu Instituția Prefectului (inclusiv formularul online) se regăsesc pe pagina de internet oficială a instituției https://if.prefectura.mai.gov.ro/.
Evitarea aglomerării la DRPCIV
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, până la sfârșitul lunii martie, activitățile specifice de înmatriculare și preschimbare a permiselor de conducere se soluționează exclusiv în baza unei programări online. Programările vor fi făcute pe site-ul oficial al instituției www.drpciv.ro, secțiunea Programări online. Pentru operațiunile care nu se regăsesc la secțiunea online – pasul 2, se recomandă consultarea site-ul Instituției Prefectului.
Accesul în incinta sediilor serviciilor publice comunitare este permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate/delegate, în baza programărilor online și a actului de identitate în original.
Atenție la contractele de muncă în Italia!
Ministerul Afacerilor Externe a publicat mai multe recomandări adresate cetăţenilor români care se află în Italia și întâmpină probleme legate de contractele de muncă.
Astfel, lucrătorii cu contracte de muncă în derulare – persoanele care au un contract de muncă în derulare sunt sfătuite să își contacteze angajatorul pentru a se informa cu privire la deciziile formulate de acesta în contextul măsurilor anunţate de autorităţile italiene. Măsurile adoptate de Guvernul italian prevăd următoarele: angajatorilor din domeniul public și privat li s-a recomandat să acorde concedii de odihnă și concedii plătite în perioada 10 martie – 3 aprilie, iar în cazurile în care este posibil să se utilizeze munca la distanţă prin derogare de la legislaţia naţională în vigoare. Este prevăzută o procedură simplificată/mai flexibilă de recurgere la munca la distanţă, extinsă la întreg teritoriul naţional, pe durata stării de urgenţă.
Lucrătorii cu contracte de muncă finalizate – persoanele pentru care perioada contractuală a expirat, dar care nu și-au recuperat în integralitate drepturile legate de raporturile de muncă – trebuie să se adreseze autorităţilor locale și inspectoratelor teritoriale de muncă înainte de a părăsi teritoriul Italiei, pentru a semnala aspectele problematice din derularea contractului.
DSP Ilfov, în spațiu amenajat special
Având în vedere atenționarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care precizează declanșarea pandemiei la nivel mondial, Direcția de Sănătate Publică Ilfov anunță că programul cu publicul în clădirea instituției este restricționat începând cu data de 12 martie 2020. Activitatea Direcției se desfășoară în spațiul special amenajat în curtea instituției. Personalul DSP Ilfov poate fi contactat la numerele de telefon 021.2244.596/int.100 (director executiv), Compartiment informatică-eliberare cod parafă (luni-vineri: 11.00-17.00) și Compartiment avize autorizări – 021.2244.596/int. 111, Compartiment achiziții publice – 021.2243.603, tel/fax – 021.2244.596/021.2242.061 și TELVERDE 0800.800.358.
În intervalul orar 17.00-08.30 se poate suna la 021.2244.596.