• S-au făcut lucrări de dezinfecție la școli, grădinițe, dispensar, gospodăria de apă și imobilele Primăriei

Întrunit în data de 11 martie, Comitetul Local Pentru Situații de Urgență a aprobat o serie de măsuri suplimentare de prevenție a îmbolnăvirilor cu coronavirus, pe care le prezentăm și noi, în cele ce urmează.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 493, ediția print

Astfel, s-a decis să se facă dezinfectarea tuturor clădirilor care aparțin primăriei sau se află în administrarea acesteia, și imobilelor celor două parohii din localitate. Toate spațiile vor fi dotate cu aparaate tip dispencer și substanțele necesare. De asemenea, se va solicita un polițist M.A.I. de la postul de poliție Afumați, în permanență pe raza localității. Localnicii trebuie să știe că li se va asigura în mod constant aprovizionarea cu săpun lichid, prosoape de hârtie de unică folosință, dezinfectant atât pentru mâini, cât și pentru grupurile sanitare. La compartimentul Taxe și Impozite se va asigura funcționarea în regim restrâns, fiind deschis un singur ghișeu, accesul fiind limitat în vederea asigurării unei distanțe minim necesare între persoane. Activitatea serviciilor din primărie va fi restricționată astfel încât personalul să fie protejat. La școlile nr. 2 și 3 (B și C) nu se mai permite accesul în curțile școlilor. Măsurile sunt valabile până la data de 31 martie. Cei care doresc să adreseze primăriei petiții sau orice altă cerere, o pot face în format electronic, pe adresa de e-mail secretariat@primariaafumati.ro sau sunând la numărul de telefon: 021.352.94.24 sau dezinfecție instituții0767.079.800. „Având în vedere necesitatea prevenirii infecției cu Covid-19 în localitatea noastră și asigurarea unui cadru de lucru sigur personalului Primăriei, vă aducem la cunoștință că începând cu data de 16.03.2020, interacțiunea cu publicul la sediul Primăriei Afumați se va desfășura la un singur ghișeu situat în incinta Căminului Cultural, intrarea din DN2 din dreptul statuii lui Radu de la Afumați. Programul de lucru cu publicul rămâne neschimbat 08.00-16:00 de luni până joi și 08:00-14:00 în ziua de vineri. Pentru informații suplimentare apelați sau trimiteți mesaje la nr. de tel. 0728.878.928 – primar Gabriel Dumănică sau la nr. 0767.079.800 – viceprimar Marius Alexandru Pascu”, spune primarul Gabriel Dumănică.