Update
Primarul Vasile Cimpoeru a demarat o amplă acțiune de dezinfecție a carosabilului de pe raza localității pe care o administrează. Pe lângă străzi, edilul dezinfectează inclusiv trotuarele și arterele de circulație.
„Primăria orașului Bragadiru continuă acțiunea de dezinfecție și aplică toate măsurile de prevenție pentru stoparea răspândirii infecției COVID-19. Se efectuează dezinfecția tuturor arterelor de circulație și trotuarelor existente pe teritoriul administrativ teritorial. Produsul folosit este hipoclorit de sodiu în concentrație de 1% și este iritant pentru oameni și animale. Recomandăm cetățenilor să păstreze distanța față de zonele unde acționează echipele de dezinfecție. Solicităm conducătorilor auto să evite oprirea/staționarea autovehiculelor pe partea carosabilă sau pe trotuare. Consider că este de datoria unui primar să aibă grijă de comunitatea sa, iar eu sunt prezent zilnic la datorie, pentru a coordona toate acțiunile impuse de evoluția acestei pandemii. Vă asigur că voi lua toate măsurile necesare prevenirii răspândirii acestui virus, CoVID19, care ne-a schimbat viața”, spune primarul Vasile Cimpoeru.
Update, 03.04.2020 – BRAGADIRU . Coronavirus. Primarul Vasile Cimpoeru, apel către cetățeni!
Având în vedere situația epidemiologică prin care trecem, Vasile Cimpoeru, primarul orașului Bragadiru recomandă localnicilor să caute informații cu privire la prevenirea și tratarea infecției cu noul coronavirus, numai din surse oficiale. Totodată, edilul le cere localnicilor să nu mai răspândească informații din orice surse.
„În urma numeroaselor sesizări și plângeri primite, lansez un apel public la cetățeni să nu mai răspândească pe rețelele de socializare, sau pe alte canale, informații despre virusul COVID-19 care nu provin din surse oficiale, întrucât determină comportamente sociale nejustificate. În calitate de primar al orașului Bragadiru și de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență vă avertizez că o să mă îndrept cu plângeri împotriva celor care nu respectă legea și încearcă să instaureze panica si teroarea printre cetățeni prin distribuirea de informații false sau neconforme cu realitatea. Vă rog să fiți responsabili, să respectați regulile de igienă personală precum și celelalte recomandări oficiale care au ca scop prevenirea îmbolnăvirilor cu acest tip de coronavirus.
Vă mulţumesc pentru înţelegere”, scrie primarul Vasile Cimpoeru, pe pagina sa de Facebook.
După ce a închis toate parcurile și locurile de joacă de pe domeniul public și privat al orașului, Comitetul Local pentru Situații de Urgență, condus de primarul Vasile Cimpoeru, a modificat și programul de funcționare al liniilor STB.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 494, ediția print
Cei care încă mai lucrează și fac naveta trebuie să știe că în aceste zile de carantină, pe șoselele care leagă orașul Bragadiru de Capitală și de localitățile din apropiere, sunt mai puține mijloace de transport regionale. Orele trecerii autobuzelor R424 și R421 le găsiți accesând site-ul http://www.stbsa.ro/pdf_statii/424/424_20.pdf și respectiv, site-ul http://www.stbsa.ro/pdf_statii/421/421_19.pdf . De asemenea, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu vârste peste 65 de ani care nu au aparținători și întreținători, Primăria Bragadiru le va oferi strictul necesar pe toată perioada stării de urgență. În acest sens, Direcția de Asistență Socială (DAS) le pune la dispoziție linia telefonică mobilă 0743. 211.628, care este disponibilă zilnic, de la ora 06.00 până la ora 21.00. Cu un simplu telefon, vârstnicii singuri, care nu pot ieși deloc din casă pot solicita hrană și medicamentele de care au nevoie. Toate cheltuielile vor fi suportate din bugetul local. Personalul DAS se va îngriji să le distribuie produsele la domiciliu.