Primarul comunei Moara Vlăsiei, Andrei Filip, a insistat, într-o postare publică, în privința importanței respectării regulilor de prevenire a infecției cu COVID-19 și, în mod special, în privința igienei din spațiile comerciale
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 495, ediția print
”Constat azi că unele magazine nu respectă hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență privind igiena în spațiile comerciale, mai precis, în goana după profit, acceptă clienți care nu au fața protejată. Degeaba s-au pus dezinfectantele pentru mâini la intrare, dacă nu se respectă nici distanța între clienți și numărul acestora în magazin și nici regula ca toată lumea, clienți și vânzători să poarte mască. La nevoie, se pot acoperi gura și nasul cu o batistă, eșarfă, fular etc. nu pentru protecție individuală, ci pentru a-i proteja pe ceilalți în caz de strănut sau tuse, precum și pachetele de pe rafturi pe care alți clienți vor pune mana și le vor duce acasă. Îi felicit pe comercianții care au înțeles să desfășoare un comerț igienic și îi somez pe cei în culpă, poziționati exact în zona de carantinare, ca până luni (n.r. – 13 aprilie) să intre în normele regulamentului impus prin hotărârea CLSU!”.
Amenzi dure pentru cei care încalcă legea
Potrivit primarului, în comuna Moara Vlăsiei a fost înregistrat un prim caz de infectare cu Sars Cov 2. Conform planului elaborat de Comitetul pentru Situații de Urgență, s-a decis atenta monitorizare a străzilor adiacente locului de carantinare (domiciliu), respectiv str. Notarului, str. Filip Grigore Lupu, str. Bisericii Sfânta Maria, str. Primăverii. De asemenea, s-a efectuat dezinfectarea zonală cu soluție de hipoclorit de sodiu și biocid (Ecocid).
”De această dată, nu vă mai rog, ci vă cer imperativ să evitați orice contact exterior în lipsa unei urgențe deosebite; mersul la magazin, la vecini, la plimbare, la medic etc. Sper că nu dorește nimeni să devenim un alt Țăndărei! Ieșirile se fac doar pentru strictul necesar și cu verificare «la sânge». Nu ne putem bate joc de cei care nu au nicio vină și respectă de peste o lună de zile legea și autoizolarea”, a atenționat edilul. El a avertizat că amenzile vor fi dure pentru orice încălcare a ordonanțelor de urgență și a regulilor stabilite prin Comitetul de Urgență și a subliniat că dacă va fi cazul se vor întocmi chiar dosare penale pentru infracțiuni contra sănătății sau siguranței publice.
Pe 7 aprilie, a fost organizată o nouă sedință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia s-au stabilit și modalitățile prin care se va putea lua totuși Lumina Învierii și anafura (Paștele), dar și apă sfințită de Izvorul Tămăduirii. ”Am stabilit și modalitățile de dezinfecție în locurile publice (tip biocid, concentrație, intervale de stropit), în functie de caz, reguli noi de igienă la intrarea în magazine și alte spații”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.