După ce au fost descoperite, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov au fost duse, ulterior, în biserica din Basarabi. Domnitorul Țării Românești de atunci a plătit o sumă importanta de bani pentru aducerea moaștelor Cuviosului Dimitrie, la București.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 506, ediția print

“Delegația nu a reușit să intre în acest oraș, deoarece caii nu au vrut să mai meargă. În această situație, membrii delegației au hotărât să tragă la sorți, pentru a stabili drumul pe care vor merge cu moaștele Sfântului Dimitrie. La sorți a căzut drumul spre Basarabi, și astfel moaștele au fost reașezate în biserica din Basarabi. Au stat în această biserică până în timpul războiului ruso-turc (1768-1774), când generalul rus Petru Salticov, trecând prin satul Basarabov, a luat moaștele cu intenția de a le trimite în Rusia. Însă, la rugămintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromână, precum și a mitropolitului Grigorie II al Țării Românești, le-a dăruit poporului român. Moaștele au fost așezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala Catedrală Patriarhală din București”, scrie site-ul crestinortodox.ro. Anual, la data de 27 octombrie cnd este prznuit de Biserica Ortodox, mii de pelerini din toate colțurile țării se reunesc în rugciune la racla cu sfintele sale moaște, care sunt scoase din Catedrala Patriarhal și puse într-un baldachin, în curtea lăcașului sfânt, spre închinarea pelerinilor. Datorită evlaviei credincioșilor pentru acest sfânt, el a primit și numele de Ocrotitor al Bucureștilor. De când se află așezate la loc de cinste în Catedrala Patriarhală şi până în prezent, de numele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov sunt legate numeroase minuni. De la armonizarea unor relaţii conflictuale, până la vindecări miraculoase.