•  Urmează două luni dificile. Dacă nu respectăm regulile, vom avea focare și transmitere comunitară accentuată 
  • Copiii sunt transmițători, iar vârstnicii fac formele grave de boală

Pandemia de coronavirus este departe de a lua sfârșit. Țări precum Franța, Spania, Germania și Marea Britanie sunt lovite puternic de un val epidemiologic. Nici România nu face excepție, ajungând să înregistreze record după record, la infectări. Mai mult, redeschiderea școlilor, revenirea la muncă a angajaților care au fost plecați în concedii și alegerile care vor avea loc în această lună ar putea duce la o creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 515, ediția print

„Dacă respectăm acele reguli, acele norme de aplicare, vom avea o creştere uşoară, asumabilă. În condiţiile în care nu se vor respecta acele reguli, vom vedea constituire de focare şi o transmitere accentuată în comunitate. Eu sper că au înţeles ceva din aceste luni şi după o vară în care am trăit libertatea să revenim şi la locurile de muncă, să revenim şi la şcoală, dar să ne gândim în acest moment la copiii noştri şi la cei vârstnici, fiindcă aici avem grupele masive de risc, în condiţiile în care cei mici sunt transmiţători, iar cei în vârstă sunt cei care fac boala şi formele grave”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, recent, într-o emisiune difuzată de postul de televiziune Digi 24.

Șeful DSU, apel către populație pentru vaccinarea antigripală sezonieră

Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV 2, medicii ne sfătuiesc să respectăm măsurile privind purtarea măștii și păstrarea distanței. De altfel, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, avertizează asupra faptului că vor urma două luni „dificile” în ceea ce priveşte infectările cu noul coronavirus. Vom fi în situația în care COVID-19 se va suprapune cu gripa sezonieră. Pentru a evita eventualele complicații, dr. Arafat face apel la populație să se vaccineze împotriva gripei sezoniere și să nu mai țină cont de cei care contestă vaccinul. 

„Sunt persoane care vor avea poate ambele infecţii simultan, sunt persoane care vor avea numai una sau numai alta şi persoanele vulnerabile, din păcate, sunt vulnerabile pentru amândouă. Persoanele vârstnice, persoanele cu comorbidităţi sunt vulnerabile şi pentru gripă şi pentru COVID. Vaccinarea este extrem de importantă şi de data asta trebuie ca oamenii să înţeleagă măcar acum să nu mai asculte de atacurile împotrivă şi să se vaccineze. Au o şansă mult mai bună să scape măcar de riscul acesta al gripei sezoniere sau să-l atenueze, pentru că vaccinarea nu garantează că nu vei face deloc, dar poate ajuta ca dacă faci (gripă – n.r.) să fie mai uşor impactul bolii respective asupra organismului”, a afirmat Raed Arafat, la Digi 24.