Credincioșii din Dragomirești Vale mai au încă un părinte spiritual care se roagă neîncetat pentru smerenia, mântuirea, sănătatea și binele lor. Diaconul Bogdan Cosmin Neacșu a fost hirotonit preot duminică, pe 11 octombrie.

Astăzi a apărut nr. 520 al Jurnalului de Ilfov!

Înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi condus de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord și Părintele Costel Burlacu, Protopopul Protopopiatului Sector 6 București, tânărul teolog a fost hirotonit preot. El va sluji la biserica Parohiei Dragomirești Vale, închinată Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Pentru virtuțile sale spirituale, pentru dorința sa de a apăra dreapta credință și pentru răbdarea valoroasă de care dispune spre a le deschide enoriașilor calea către Dumnezeu, hirotonirea sa a avut loc
într-un cadru festiv, la finalul slujbei de sfințire a bisericii Parohiei Tamași, din Corbeanca.

Preotul Bogdan Cosmin Neacșu are obligația de a locui în parohie, de a săvârși Sfânta Liturghie, de a desfășura activități bisericești, misionar-pastorale, culturale și sociale, promovează și susține programe social-filantropice. De asemenea, el are îndatorirea pastorală și misionară de a face catehizare. Acestea sunt, însă, doar câteva dintre atribuțiile care-i revin tânărului teolog. Soborul s-a rugat pentru ca slujirea noului preot să fie rodnică pentru credincioși și pentru comunitatea sa.

Mesaj pentru enoriași

“Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu și a chiriarhului meu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și a Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul că voi împlini cu râvnă tot
ceea ce este spre binele, spre mărturisirea credincioșilor încredințați mie spre păstorire. În toată viața mea voi călăuzi după învățăturile Sfintei Evanghelii, ale sfinților Apostoli, după sfintele canoane și învățăturile sfinților părinți ai Bisericii Ortodoxe. Mă voi strădui să împlinesc în viața și în activitatea mea, îndemnul Sfântului Apostol Pavel care cere ca preotul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înțelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să învețe pe alții, nebețiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câștig urât, ci blând, pașnic, neiubitor de argint, binechivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată buna cuviință. Voi purta întotdeauna cu demnitate ținuta preoțească și voi locui împreună cu familia mea în parohia încredințată mie spre păstorire, păstrând și sporind toate bunurile parohiei. Mă voi strădui să apăr Sfânta Biserică de defăimare și dezbinare”, a spus preotul Bogdan  Cosmin Neacșu.