Campania de imunizare anti-COVID-19 este în toi. Cu toate acestea, mult așteptatul vaccin încă mai naște controverse în rândul multor persoane. Pornind de la premisa că un vaccin sigur și eficient necesită timp și are la bază dovezi și standarde riguroase, mulți dintre noi încă se tem de imunizare. Pentru a înțelege mai bine nedumeririle pe care le avem, medicul epidemiolog Virgil Musta a întocmit o listă a celor mai frecvente întrebări și răspunsuri cu privire la imunizarea anti-COVID-19, listă pe care o prezentăm și noi, în cele ce urmează.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 535, ediția print

“Mai jos regăsiţi diverse întrebări la care încerc să răspund cât mai simplu şi mai clar, iar acolo unde nu am încă un răspuns, o să vă spun, în mod onest, acest lucru sau o să vă îndrum spre o sursă competentă. Fac precizarea că, în toate cazurile, indiferent de răspunsurile mele, decizia finală pentru a face sau nu vaccinul este obligatoriu de luat numai după ce vă consultaţi cu medicii specialişti care vă cunosc şi istoricul şi starea actuală a eventualelor afecţiuni pe care le aveţi, cât şi cu medicul de familie”, a scris dr. Virgil Musta, pe pagina sa de socializare. Iată o mică parte din întrebările și răspunsurile medicului, date publicității de Mediafax.ro! 

Fiind un vaccin nou, nu cunosc prea multe despre el şi nu ştiu dacă e bine să mă vaccinez. Cum procedez? 

Caută informaţii din surse credibile, oferite de oameni care au expertiză solidă, care s-au confruntat de-a lungul carierei cu diverse alte epidemii (epidemiologi, infecţionişti, specialişti în sănătate publică etc.) şi nu lua de bune opiniile celor care doar îşi dau cu părerea, neavând niciun fel de pregătire în domeniu şi care doar preiau şi rostogolesc diverse informaţii pe care nici măcar nu le verifică. 

La ce mă ajută, de fapt, dacă decid să mă vaccinez? 

Vaccinarea ajută în trei direcţii: – o să îţi diminuezi foarte mult posibilitatea de a face boala (pt. că îţi învaţă sistemul imunitar să anihileze virusul cât mai repede după ce ai intrat în contact cu el) – o să îţi diminuezi foarte mult posibilitatea de a face o formă gravă a bolii ( pt. că stimulează organismul să producă anticorpi şi stimulează imunitatea celulară) – o să contribui la stoparea pandemiei şi la revenirea mai rapidă la normalitate (cu cât mai repede se atinge un număr suficient de oameni care au un răspuns imunitar corespunzător împotriva SARS CoV-2, cu atât mai repede pandemia poate fi oprită).

La ce riscuri mă expun dacă decid să nu mă vaccinez?

Să faci boala, să faci formă severă, să ajungi la terapie intensivă şi poate şi mai rău, să rămâi cu sechele care iţi vor crea probleme toată viaţa, să nu fii liber să călătoresti unde vrei fără carantinări, să îmbolnăveşti prieteni, membri de familie care pot face forme grave.

Cât de sigur este vaccinul? Dacă îmi face mai mult rău decât bine, pe termen scurt, dar şi pe termen lung?  

Oricare dintre variantele aprobate deja sunt vaccinuri sigure, toate testele efectuate anterior lansării (pe zeci de mii de oameni), dar şi observaţiile de până acum de la cei peste 30 de milioane de oameni din 46 de ţări care au primit deja prima doză de vaccin, ne arată că vaccinul, indiferent de compania producătoare, nu are efecte secundare pe termen scurt mai accentuate decât alte vaccinuri de până acum, ba chiar mai puţine. Practic, probabilitatea de a avea un accident de maşină este mult mai mare decât efectele adverse serioase, – pe termen lung, toate estimările experţilor, bazate pe modul concret de interacţionare cu organismul nostru, ne arată că nu vor exista efecte dăunătoare sănătăţii cauzate de acest vaccin. Evident că nu s-a putut încă observa concret acest lucru, pentru că nu avem o monitorizare pe o durată de ani de zile, dar părerea mea este că, spre exemplu, poluarea şi lipsa de igienă au efecte mult mai nefaste pe termen scurt şi lung decât vaccinul. 

Prin vaccin, mi se introduce virus în organism? Îmi modifică structura genetică?

Vaccinul Pfizer și Modena nu sunt vaccinuri cu virus viu atenuat şi nici măcar cu virus inactivat. Aceste vaccinuri, spre deosebire de altele de până acum, datorită tehnologiei moderne, foloseşte ARN mesager într-un mod foarte inteligent şi inovator pentru a te imuniza. NU pătrunde în ADN-ul uman, în nicio formă!

Cum acţionează de fapt vaccinul acesta diferit de altele de până acum? 

Prin noua tehnologie ARNm, se introduce în celula musculară de la locul injecţiei o secvenţă de cod genetic al virusului (deci nu virusul), care reprezintă instrucţiuni pentru sistemul nostru imunitar pentru a recunoaşte și neutraliza rapid virusul atunci când apare. Ce se întâmplă de fapt în cazul contaminării unei persoane cu virusul SARS-CoV-2, acesta ajunge la nivelul faringelui şi nasului, unde cu ajutorul unei proteine din structura virusului, numită proteina S, se fixează de receptorii celulari ai celulelor noastre şi pătrunde în celula mucoasei faringiene şi a nasului. Aici virusul se multiplică. Viruşii noi formaţi distrug celula şi trec în alte celule pentru a continua procesul. Organismul reacţionează la aceşti intruşi generând o inflamaţie, care la un moment dat poate distruge propriul organism. În cazul vaccinării, se introduce prin vaccin un ARN mesager înglobat într-o nanoparticulă de grăsime, pentru a putea intra în celulă. Acest ARN conţine informaţia pe care virusul o transmite “fabricii de proteine” din celula noastră, pentru a sintetiza proteina S – componentă cu care virusul se fixează de receptorul celular şi apoi intră în celulă. ADN-ul celular nu este atacat sau influenţat. Odată produsă această proteină, ea este identificată de sistemul imunitar ca fiind o particulă străină. Sistemul imun reacţionează prin producerea de anticorpi, care înglobează această proteină şi o neutralizează. Celula musculară modificată moare şi este eliminată din organism, locul ei fiind luat de o celulă nouă, normală. Odată produşi primii anticorpi, organismul are celule de memorie care vor da alarma în momentul când în organism vor mai apărea astfel de structuri, atunci când luăm virusul de la cineva. Astfel, când virusul SARS-CoV-2 intră în organism la nivelul faringelui şi mucoasei nazale, anticorpii deja formați, împreună cu cei care sunt produşi rapid, neutralizeaza proteina S, iar virusul nu mai poate intra în celulă să se multiplice și să producă practic boala. În esenţă, cele două vaccinuri (Pfizer şi Moderna) au în compoziţie doar părţile de ARN care conţin instrucţiunile de producţie pentru acea proteină. După vaccinare, pe baza acestor instrucţiuni, celulele noastre musculare vor produce acea proteină (fără virus, doar proteina exterioară, deci nu ne putem îmbolnăvi, pentru că nu există virusul), după care acele secvenţe de ARN sunt distruse de organismul nostru. În acest fel, sistemul nostru imunitar învaţă în avans să recunoască acele proteine prezente în structura virusului, pentru ca atunci când acesta intra în organismul nostru să fie pregătite să acţioneze imediat pentru neutralizarea acestuia.

Dacă mă vaccinez, mai trebuie să respect măsurile de protecţie? 

DA, este foarte important să continuăm să purtăm mască, pentru că, pe de-o parte, vaccinurile au o rată de succes de cca. 95%, pe de altă parte, încă nu ştim exact pentru câte luni oferă protecţie şi nici dacă persoanele vaccinate mai pot transmite virusul după ce se contaminează de la persoane bolnave. 

După ce mă vaccinez, mai pot transmite virusul? 

Există numeroase dezbateri legate de acest subiect la nivelul experţilor în domeniu. După părerea mea, o persoană vaccinată numai transmite virusul pentru a determina boala unei alte persoane. Vă explic mai jos logica mea. Pentru ca boala să se manifeste, este nevoie de o cantitate mai mare de virus. După ce virusul intră în organism la nivelul nasului şi faringelui, acesta începe să se multiplice în perioada de incubaţie de câteva zile. Abia după ce se ajunge la o cantitate mai mare de viruşi se va declanşa boala, dar şi posibilitatea de a transmite la altcineva. Acest lucru se poate vedea şi prin faptul că o persoană contaminată nu transmite primele zile de la contactul cu cineva infectat. După vaccin, sistemul nostru imunitar recunoaşte imediat virusul intrat în organism şi acesta este neutralizat mult mai repede (faţă de cei nevaccinaţi) şi nu este lăsat practic să se multiplice pentru a ajunge la o cantiate mai mare, care să poată determina contaminarea altora. Dar, până vom avea date clare, pentru a elimina orice risc, este recomandat să purtăm mască şi să respectăm măsurile de protecţie şi după vaccinare. 

(Va urma)