@ Unitatea medicală nu mai internează decât pacienți cu necesar de oxigen @ Medicii îndeamnă populația să se vaccineze @˜ Virusul este mult mai agresiv și mai contagios ˜ @ Crește numărul cazurilor  severe la tineri si copii @ Pacienții vin cu afectare pulmonară de peste 50%

Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov trag un semnal de alarmă în privința numărului din ce în ce mai mare de bolnavi în stare gravă de COVID-19, care au nevoie de suport medical spitalicesc și în mod special de oxigen.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 571

Dr. Massawi Tarig, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, ne-a declarat că majoritatea bolnavilor sunt nevaccinați, au forme grave de boală, afectare pulmonară de peste 50% și sunt din ce în ce mai tineri.

Prin Hotărârea nr. 167, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a decis, miercuri, 22 septembrie 2021, funcționarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov ca spital suport Covid. Ca urmare a Avizului Temporar nr.40 din 22.09.2021 emis de către DSP Ilfov, s-a decis astfel ca Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov să funcționeze ca spital suport COVID-19, cu următoarea structură
funcțională:  Corp H Parter – Unitate de Primiri Urgențe; etajul I – Secție Chirurgicală cu 25 de paturi; etajul III – Secție Medicală cu 25 de paturi; etajul IV – A.T.I. cu 15 paturi.
Decizia a fost luată în urma consultării dintre fostul premier Florin Cîţu și președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. ­„I-am propus șefului Consiliului Județean Ilfov să luăm Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, să fie unitate COVID, a acceptat”, a declarat, luna trecută, şeful Guvernului, în contextual în care s-a decis ca România să ajungă la 2000 de paturi ATI COVID-19, în condițiile în care tot mai mulți bolnavi COVID-19 ajung la ATI.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Ilfov a fost unitate COVID-19 din 27 iunie 2020 până pe 1 august 2021. De la începutul lunii august şi până pe 22 septembrie a fost unitate mixtă.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov a avut un rol foarte important încă de anul trecut ca spital suport COVID-19, pentru a primi pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, acest lucru fiind posibil datorită investiţiilor realizate în această unitate sanitară, având în vedere că unitatea medicală dispune de una dintre cele mai dotate secţii ATI, inclusiv de ventilatoare.

 

Până să înceapă valul 4, situația se ameliorase în spital

Dr. Massawi Tarig, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov ne-a spus că pregătirile pentru acordarea asistenței medicale pacienților bolnavi de COVID-19 au reînceput din luna septembrie conform evoluției valului 4 al pandemiei. ”Când numărul de înfectări zilnice a depășit 10.000, a fost necesar să se găsească noi locuri, iar la recomandarea președintelui CJI și a Ministerului Sănătății a fost redeschis încă un etaj cu 25 de paturi, plus ATI în totalitate, plus UPU în totalitate. În ATI sunt 15 locuri, iar în UPU, care primește pacienți permanent, este plin. Am mărit capacitatea și numărul de medici și trebuie să gestionăm situația”, a precizat specialistul.

Potrivit dr. Massawi Tarig, până să înceapă valul 4 al pandemiei de coronavirus, situația se ameliorase aproape complet, adică asistența medicală spitalicească se desfășura normal pentru toate specialitățile. ”Am redeschis spitalul, toate secțiile spitalului erau deschise, am început să recuperăm din numărul pacienților care au plecat în alte părți. Aveam activitate normală. Din iulie până în septembrie, practic două luni, am funcționat normal, dar din luna octombrie am oprit activitatea în celelalte secții și am mobilizat întreg personalul medical pentru a face față celor patru departamente de COVID-19, UPU plus ATI”, ne-a mai spus directorul medical.

Acesta a semnalat că vin foarte multe cazuri și e coadă de salvări. Pacienții la UPU stau pe scaune. ”Nu mai putem să facem față pe paturi sau tărgi, ca să le putem oferi pacienților oxigenul de care au nevoie. Față de celelalte valuri ale pandemiei, de această dată, nu mai internăm pacienți care nu au necesar de oxigen. Pacienții noștri au necesar de oxigen important. Avem cazuri grele, în UPU avem pacienți cu C-pap, cu necesar de oxigenoterapie non-invazivă, iar toți pacienții de pe secțiile de COVID sunt cu necesar de oxigen”, mai spune medicul.

99% dintre pacienți sunt nevaccinați

Dr. Massawi ­Tarig trage un semnal de alarmă atenționând că 99% dintre pacienți sunt nevaccinați, iar niciodată până acum situația nu a fost atât de dramatică. ”În valul anterior, aveam internate și persoane vaccinate, dar care erau cu boli asociate, cu diferite forme ale bolilor și fără necesar de oxigen. De această dată, nici nu internăm pacienți fără necesar de oxigen, pentru că nu avem locuri. Oamenii au nevoie de oxigen să trăiască”, a spus medicul.

Specialistul avertizează că acest val 4 al pandemiei este caracterizat de doi factori importanți: în primul rând este specificul acestei variante Delta a virusului SARS-CoV-2 care este mai agresivă și mai contagioasă. Cel de-al doilea factor care trebuie luat în seamă este numărul mic de vaccinați, care a dus la creșterea masivă și atât de rapidă a numărului de bolnavi.

O altă problemă este faptul că oamenii se infectează, dar vin în ultima clipă la medic, când afectarea pulmonară este foarte mare.

”Acesta este profilul omului care refuză să se vaccineze. El caută motive să nu ajungă la spital, caută motive pentru că nu crede în infecția în sine, nu în vaccin. Noi atragem atenția la cel mai serios mod și avertizăm că este o situație alarmantă, iar oamenii încă mai au șansa să se vaccineze. Cazurile foarte puține de persoane vaccinate care vin și se internează cu necesar de oxigen, toți trec mai ușor prin boală și pleacă acasă”, spune dr. Massawi Tarig.

Medicul insistă că orice persoană, la primele simptome ar trebui să se testeze, iar dacă simptomele se accentuează să vină la spital.

CJ Ilfov a anunțat suplimentarea numărului de paturi

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov va suplimenta numărul paturilor pentru bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2, a anunţat, pe 8 octombrie Consiliul Judeţean Ilfov. Pe lângă cele 15 paturi din secţia de Terapie Intensivă, încă 25 de paturi vor fi folosite pentru pacienţii cu forme uşoare şi medii de COVID-19. Această măsură vine în contextul în care numărul pacienţilor infectaţi creşte într-un ritm alarmant în judeţul Ilfov. ”Este datoria noastră, a autorităţilor, să ne asigurăm că personalul medical dispune de tot ce este necesar pentru a putea salva cât mai multe vieţi. Îl asigur pe domnul manager al Spitalului Judeţean Ilfov, Mircea Laza, de tot sprijinul meu. Şi, de asemenea, ţin să-i mulţumesc premierului Florin Cîţu pentru implicarea şi responsabilitatea de care a dat dovadă în gestionarea crizei sanitare în care ne aflăm cu toţii şi pe care sper să o depăşim cât mai curând. E important să avem la cârma ţării oameni orientaţi către problemele cetăţenilor, care depun toate eforturile pentru aceştia în acest val 4 al pandemiei. Totodată, îmi exprim recunoştinţa faţă de personalul medical. Le transmit toată aprecierea mea, cu mulţumiri pentru munca grea pe care fiecare dintre ei o face cu atâta dedicaţie în fiecare zi. Îi rog pe cetăţeni să dea dovadă de responsabilitate şi să se vaccineze! În judeţul Ilfov avem, în prezent, 29 de centre de vaccinare disponibile. La niciunul dintre aceste centre nu există liste de aşteptare. Vaccinarea nu doare, durează puţin şi, cel mai important, salvează vieţi“, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma.

”Este foarte important, ca la orice simptomatologie care induce suspiciunea de infecție virală, oamenii să se testeze. Dacă testul este pozitiv trebuie anunțată DSP și medicul de familie și dacă simt că se înrăutățește situația să vină imediat la spital! Nu stați acasă! Nu așteptați! Nu căutați soluții să aveți oxigen acasă! Este foarte periculos! Oxigenoterapia se face doar în unitățile sanitare sau la recomandarea medicului. Este o infecție virală. Noi încercăm să evaluăm conform evoluției virusului și încercăm să ne adaptăm cu noutățile pe care le aduce. Din păcate suntem într-o poziție ofensivă și încercăm să ne apărăm. Nu suntem într-o poziție de atac. Atacul îl facem doar cu vaccinare! Despre toate medicamentele despre care se vorbește că sunt date în spital, singurul om potrivit pentru a decide când, cum și la cine să poată fi folosite, este medicul care tratează COVID-19. Nu încercați să găsiți posibilitatea să faceți tratamentul acasă. Nu se poate și nu este corect și nu merge la oricine, trebuie dat doar de un medic care tratează COVID-19 și știe ce înseamnă efectul secundar al unui astfel de tratament. Tratamentul se face doar în unitățile sanitare care tratează COVID și sub supravegherea atentă a personalului medical”, a mai avertizat dr. Massawi Tarig.

Acesta a insistat că pacientul trebuie să sune medicul de familie, să se știe de el, iar dacă se înrăutățește situația, să sune la 112 și să meargă la spital.

Primul semnal de alarmă este dificultatea de respirație și tuse care afectează saturația de oxigen. La fel, un alt semnal este febră care nu cedează la antitermice obișnuite. ”Să nu stea dacă nu se simte bine. Să sune la 112. Acesta este mesajul meu! Sunt pacienți care vin cu diferite alte aspecte, manifestări digestive, diaree. Dar dacă toate aceste simptomatologii cedează la medicamentele de la farmacie, prescrise de  medicul de familie, atunci este în regulă, dar dacă nu cedează trebuie venit la spital”, a menționat dr. Tarig.

Evident că mesajul cel mai important transmis de medic este acela de a merge la vaccinare, singura armă pe care o avem în momentul de față pentru a nu se ajunge în situațiile critice, care acum sunt cele mai multe.

La acest val patru este clar că vârsta a scăzut foarte mult. Peste 70% sunt tineri dacă nu chiar mai mult. Este primul val unde este afectare la nivel de copii și adulți de la 17-20 de ani, până la 50 de ani. Nu sunt mai rezistenți. Vin târziu, sunt nevaccinați. Nevaccinarea a devenit un indicator esențial în prognostic”, a conchis dr. Massawi Tarig.