Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat miercuri, pe 24 noiembrie, la ședința solemnă comună a Camerei Deputaților şi Senatului dedicată Zilei Naţionale a României. La ieşirea de la şedinţa care a avut loc la Parlament, Părintele Patriarh le-a confirmat jurnaliştilor faptul că s-a vaccinat împotriva COVID-19.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 577, ediția print
„Sigur, ne-am vaccinat. Gata, toate datele sunt confidenţiale. (…) Cu dublă doză. Poziţia oficială a Bisericii rămâne aceeaşi: să se sfătuiască fiecare credincios cu medicul de familie. (…) Nu avem niciun mesaj. Să facă ascultare de medici“, le-a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, jurnaliştilor, la ieşirea de la şedinţa dedicată Zilei Naţionale, conform Agerpres.ro. Potrivit aceleiaşi surse, şi purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a confirmat că Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române s-a vaccinat anti-COVID. „Vă pot transmite oficial că Părintele Patriarh a confirmat astăzi, într-o scurtă întâlnire cu presa, la ieşirea din Parlament, că s-a vaccinat. Poziţia favorabilă a BOR faţă de vaccinarea în sine ca act medical profilactic şi benevol este deja foarte bine cunoscută“, a spus Vasile Bănescu, pentru Agerpres.ro.
Menţinerea sănătăţii, ”cel mai preţios” dar în această perioadă
Vasile Bănescu a ţinut să precizeze că, ”dacă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ales confidenţialitatea, aceasta trebuie respectată ca în cazul fiecăruia dintre noi”. „Esenţială rămâne declaraţia oficială în sine, aceea că a ales să se vaccineze“, a confirmat purtătorul de cuvânt al BOR, conform aceleiaşi surse. De altfel, de la debutul pandemiei şi pană în prezent, Părintele Patriarh a făcut în repetate rânduri apel la respectarea sfaturilor medicilor pentru menţinerea sănătăţii, ”cel mai preţios” dar în această perioadă.
„În această perioadă extrem de grea, când ţara noastră se confruntă cu cel mai intens val al pandemiei care sufocă secțiile ATI ale spitalelor, Patriarhia Română îndeamnă stăruitor pe toţi credincioşii şi pe toţi clericii săi să sporească rugăciunea pentru sănătate, să respecte măsurile de protecție recomandate de autoritățile medicale şi să asculte îndemnurile medicilor care lucrează pentru alinarea suferinţei bolnavilor. Viaţa şi sănătatea, fiind daruri primite de la Dumnezeu, trebuie păstrate şi cultivate cu multă grijă, smerenie şi înţelepciune, spre binele personal, al familiei şi al societăţii în care ne aflăm“, a transmis Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, încă din perioada de vârf a valului patru al pandemiei.