Președintele CCI Ilfov, Dan Dumitru, și specialiștii organizației, demersuri pentru dezvoltarea relațiilor cu investitori din întreaga lume

Pandemia a afectat grav activitatea economică din Ilfov
Dezvoltarea infrastructurii, un factor de creștere economică
Întâlniri în scop economic cu ambasadorii unor țări interesate să investească în Ilfov

Președintele CCI Ilfov, Dan Dumitru, și specialiștii organizației, demersuri pentru dezvoltarea relațiilor cu investitori din întreaga lume

Așa cum se știe, regiunea București-Ilfov reprezintă unul dintre polii importanți ai economiei românești, activitatea firmelor din această tregiune generând una dintre cele mai mari contribuții la Produsul Intern Brut al României.
Iar un pilon important în bunul mers al afacerilor desfășurate în județul Ilfov este, fără doar și poate, și Camera de Comerț și Industrie Ilfov, condusă de președintele Dan Dumitru, un specialist în domeniul afacerilor care, alături de colaboratorii săi, depune eforturi importante pentru promovarea comerțului și industriei ilfovene în întreaga lume.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, nr. 587, ediția print

Președintele CCI Ilfov, Dan Dumitru, și specialiștii organizației, demersuri pentru dezvoltarea relațiilor cu investitori din întreaga lume

Toate aceste lucruri le-am aflat într-o discuție purtată cu președintele Dan Dumitru la sediul Camerei de Comerț și Industrie Ilfov, aflat în clădirea Camerei de Comerț și Industrie a României, din Str. Octavian Goga nr. 2 din București.
Președintele Camerei ilfovene ne-a mărturisit că organizația pe care o conduce este mereu deschisă oricăror inițiative care pot determina o dezvoltare a activităților economice și pune un accent deosebit pe promovarea acestora în țări atât din Europa, cât și din întreaga lume.

Pandemia a afectat grav activitatea economică din Ilfov

El ne-a mai vorbit și despre faptul că cei doi ani de pandemie au afectat „foarte serios” activitatea firmelor ilfovene, a căror cifră de afaceri s-a diminuat drastic, în cele mai multe cazuri.
„Am un exemplu concret asupra efectelor pandemiei: în anul 2019, o firmă din categoria celor mijlocii din Ilfov avea o cifră de afaceri de circa 2-2,1 milioane de euro. A venit pandemia și, în 2020, aceeași firmă a înregistrat o cifră de afaceri de numai un milion de euro sau chiar mai puțin. Și mai afectate au fost firmele din industria HoReCa, iar multe afacerii s-au închis definitiv în acea perioadă.
O ameliorare în acest sens s-a produs în 2021, odată cu relaxarea unor restricții, astfel că cifra de afaceri a acestor firme a cunoscut o ușoară creștere.
Acum, companiile ilfovene se confruntă cu o altă problemă serioasă: prețurile la energie! Ca să nu mai vorbim de agricultură care, la rândul ei, este lovită de creșterea prețurilor la motorină, îngrășăminte și substanțe de combatere a dăunătorilor. De exemplu, prețul la îngrășăminte a crescut de la 1.300 de lei/tona la 4.400 de lei/tona. Vorbim aici de mai mult de o triplare a prețurilor.
Pentru a rezolva aceste probleme, precum și pe cele apărute în urma restricțiilor impuse de pandemie, camerele de comerț și industrie din România au delegat reprezentanți care poartă discuții la nivel guvernamental. În acest sens, noi ne-am dori să existe o concurență reală între distribuitorii de energie, iar în acest scop numărul lor să crească, dar și o plafonare a beneficiilor, mai exact, a adaosului comercial pe care aceștia îl aplică, nu a prețurilor. Credem că atunci s-ar reveni la un preț normal și corect”, ­ne-a explicat Dan Dumitru.

Dezvoltarea infrastructurii, un factor de creștere economică

Președintele CCI Ilfov a mai subliniat faptul că, în Ilfov sunt în curs de desfășurare investiții importante în infrastructură.
„Mă bucură faptul că se fac o serie de investiții în Ilfov acum, cu ajutorul Consiliului Județean, al Ministerului Transporturilor și al Primăriei București. Autostrada de Centură A0 și cele 5 pasaje de pe DNCB vor aduce multe beneficii dezvoltării activităților economice din județ. Pentru lumea afacerilor este un lucru extraordinar să te poți deplasa repede, cu costuri de transport mici! Eu consider că toate acestea vor constitui o mare reușită a actualului Consiliu Județean.
Deja primim de la alte Camere cereri din partea investitorilor care vor să dezvolte afaceri în partea de Sud a județului, o parte dintre ei fiind investitori din străinătate, în special din Asia, și anume din țări precum India, Pakistan sau Bangladesh, care vor să dezvolte afaceri în zona de Sud, o zonă în care activitățile economice sunt, în prezent, mult mai reduse decât în Nordul Ilfovului, iar noi le oferim o serie de informații în acest sens. Investiții care acoperă o gamă largă de activități, de la depozite până la fabrici cu diferite domenii de producție.
Avantajele pentru acești investitori constau mai ales în faptul că, în Sud prețul terenului este mai scăzut decât în Nord, iar mâna de lucru este mai ieftină. Aici este o zonă «virgină», în care merită să investești, cum ar fi, de exemplu, orașul Măgurele”, ne-a precizat Dan Dumitru.

Întâlniri în scop economic cu ambasadorii unor țări interesate să investească în Ilfov

Președintele CCI Ilfov a subliniat faptul că instituția pe care o conduce a avut numeroase discuții cu reprezentați diplomatici ai unor țări în care există mulți oameni de afaceri care, așa cum arătam mai sus, sunt interesați să deschidă o serie de afaceri în Ilfov.
„Eu, personal, am avut șapte astfel de întâlniri. Cu Japonia, care are o investiție foarte importantă în Ilfov, și anume Makita, Pakistan, India, Bangladesh, Coreea de Nord, Sudan și Egipt. Interesat s-a arătat și Vietnamul. Câteva dintre aceste țări, cum ar fi Pakistan, Bangladesh și Vietnam, sunt interesate, în primul rând, să aducă forță de muncă în România care, în ultima perioadă, se confruntă cu o lipsă de mână de lucru pe piața muncii. Coreea, de exemplu, vrea să producă aici uși de frigidere”, ne-a spus președintele CCI Ilfov.
Mai mult, Dan Dumitru ne-a informat că urmează să se deschidă o filială a CCI Ilfov în Delhi, oraș din India. Prin această filială, va exista o deschidere mai mare a județului Ilfov în zona economiilor asiatice.
„Îmi doresc, astfel, să găsesc oameni de afaceri români care să facă investiții în India, și astfel să putem aduce și noi plusvaloarea înapoi.
Totul se va petrece în viitorul apropiat. Cred că în luna mai vom deschide această filială.
Dar nu ne vom limita la atât doar, dorim să deschidem în cât mai multe țări puncte de lucru cu un diplomat comercial, în țări care în mod tradițional ne-au fost clienți, cum ar fi Iran, Irak, Siria și altele care au fost parteneri economici în ultimele decenii. În acest scop, pregătim oameni de specialitate care să administreze și să promoveze afaceri comerciale între țările res­pective și România”, ne-a informat Dan Dumitru.

Președintele CCI Ilfov, Dan Dumitru, și specialiștii organizației, demersuri pentru dezvoltarea relațiilor cu investitori din întreaga lume
Președintele CCI Ilfov, Dan Dumitru, și specialiștii organizației, demersuri pentru dezvoltarea relațiilor cu investitori din întreaga lume
Președintele CCI Ilfov, Dan Dumitru, și specialiștii organizației, demersuri pentru dezvoltarea relațiilor cu investitori din întreaga lume
Președintele CCI Ilfov, Dan Dumitru, și specialiștii organizației, demersuri pentru dezvoltarea relațiilor cu investitori din întreaga lume
Dan Dumitru, Camera de Comerț și Industrie Ilfov