În ciuda pașilor importanți care s-au făcut în ultimii ani, în România, pentru depistarea și tratarea bolilor în faze incipiente, foarte mulți pacienți încă mai primesc diagnosticul târziu și încep terapia abia atunci când șansele de vindecare le scad semnificativ. Printre afecțiunile depistate în stadii avansate se află și leucemiile care, în lipsa unui tratament adecvat duc la deces.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 589, ediția print

Specialiștii le cer autorităților să investească în cercetare și inovare în medicină astfel încât, să se înregistreze îmbunătățiri concrete pentru viața pacienților. „Ca în multe alte afecţiuni, și în cazul leucemiilor acute diagnosticarea precoce şi tratamentul imediat pot aduce un management eficient al bolii. Tratamentul corect administrat imediat este esențial pentru a crește șansele de supraviețuire. Din păcate și aici sunt înregistrate sincope și provocări, pe de-o parte legate de lipsa unei infrastructuri echilibrate la nivel teritorial și a resursei umane specializate, dar și sincope de acces la terapii moderne legate mai degrabă de constrângeri bugetare sau de multe ori de mecanisme învechite de plată și rambursare. Cred că este prioritar ca autoritățile să acorde atenție investiției în creșterea capacității de diagnosticare la nivel național pentru reducerea numărului de cazuri care ajung la medic în stadii avansate ale bolii. Cred că transferul accelerat de inovație în îngrijirea pacientului poate sprijini eforturile în reducerea acestor bariere de acces la servicii de diagnosticare și tratament personalizat. Pentru un management eficient al bolii susțin demersurile pentru o abordare integrată, la fel cum am inițiat-o și în Planul național de combatere a cancerului, în echipe multidisciplinare“, a spus consilierul prezidențial Diana Păun, săptămâna trecută, la o dezbatere organizată de Societatea Română de Hematologie. De asemenea, Diana Păun a subliniat necesitatea abordării integrate în cancer prin îngrijirea multidisciplinară care să permită accesul pcientului la toată gama de opțiuni de tratament.