Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti a anunțat încheierea sezonului de încălzire 2021 – 2022, având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă.
Astfel, începând de joi au fost iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, informează compania prin intermediul unui comunicat.
„Oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, efectele fiind resimţite pe tot parcursul următoarelor 72 de ore”, menţionează sursa citată.
Măsura este luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, modificat prin H.G. 337/2018, care precizează că „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20,00 – 6,00”.
Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.