În semn de apreciere și recunoștință pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă în lupta cu pandemia de COVID-19, președintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății, decretul de decorare a mai multor medici.
Cu acest prilej, președintele Klaus Iohannis le-a mulțumit cadrelor medicale pentru toate sacrificiile făcute în toți acești ani de pandemie. ”Mă bucur să mă reîntâlnesc cu oameni care, în ultimii doi ani, au fost atât de implicaţi în a salva vieţile românilor. Pentru toate sacrificiile şi eforturile făcute, vă mulţumesc! Am depăşit o perioadă neagră a unei pandemii fără precedent şi sunt încrezător că experienţa acumulată în gestionarea acestei dramatice crize sanitare, precum şi măsurile de prevenţie pe care le avem acum la dispoziţie ne vor ajuta să contracarăm eventuale noi scenarii de risc epidemiologic. În acelaşi timp, traversăm de mai bine de o lună o criză umanitară generată de agresiunea militară a Rusiei asupra unui stat suveran, o situaţie care-şi pune indiscutabil amprenta din nou pe sistemele de sănătate ale statelor vecine Ucrainei şi implicit asupra sistemului nostru de sănătate. Aceste crize sunt urgente şi necesită reacţie rapidă, dar nu trebuie să uităm că avem de gestionat şi pandemii tăcute, precum cancerul ori bolile cardiovasculare. Sunt realităţi care nu pot fi ignorate, iar eforturile dumneavoastră, ale personalului medical, rămân esenţiale în reducerea impactului acestor afecţiuni asupra calităţii vieţii şi bunăstării sociale. Progresul către un viitor sănătos al unei Românii puternice şi solidare necesită un sistem sanitar puternic şi un corp medical bine pregătit, gata să le ofere oamenilor servicii de sănătate, indiferent de context”, a spus președintele Klaus Iohannis.
Conform decretului de decorare, șeful statului a fost conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler medicilor: Aldea Ion, Aioanei Monica Dana, Ambrono Simona, Arbune Manuela, Banca Liliana, Bîrluţiu Victoria, Burghelea Daniela, Cambrea Simona Claudia, Carteleanu Doina-Lucia, Chilinciuc Ion, Chircov Elena, Cocu Simona, Dumitrescu Florentina, Florescu Simin-Aysel, Girbovan Elena Cristina, Grecu Ileana, Grecu Tatiana Paulina, Horhota Lucian, Leca Daniela Anicuţa, Lupu Adina Lenus, Manea Luminiţa Diana, Manole Pălivan Corina Cecilia, Mihalache Lucia Dorina, Moldovan Anca Maria, Morosanu Vitalie, Musat Galiana Marina, Nane Ana, Piticas Ana-Maria, Rus Alina Rodica, Szederjesi János, Tomescu Dana Rodica și Ţilea Brînduşa.