AFIR a anunțat că sprijinul financiar nerambursabil pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici din agricultură, ferme mici, este de 800.000 euro/proiect pentru procesarea produselor agricole, de exemplu soia, mazăre sau fasole.
În urma procesului de evaluare și selecție a cererilor de finanțare, din cele 24 de proiecte depuse în această etapă, 14 proiecte vor primi finanțare în valoare totală de 12,3 milioane de euro. Trei dintre proiectele depuse au fost neconforme, alte cinci proiecte au fost declarate neeligibile pentru finanțare, iar două din totalul de 24 de proiecte depuse au fost retrase de către solicitanți. În această etapă a sesiunii, pragul de calitate a fost de 45 de puncte.
Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și forme asociative, și de 40% pentru alte întreprinderi. Menționăm că, în cazul investițiilor colective, intensitatea sprijinului a putut fi majorată 20%, finanțarea nerambursabilă acordată prin PNDR, fiind astfel de 70% din valoarea totală eligibilă a investitei.
Articol apărut în editia print a Jurnalul de Ilfov, nr.597