“La Buftea, tocmai s-a încheiat cea mai tare competiţie handbalistică interşcolară! Prima ediţie a Cupei Şcolilor la Handbal – Buftea 2022 a adus la start elevii şcolilor gimnaziale din Buftea, dornici să se bucure de experienţa unei întreceri sportive locale.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 603, ediția print

 

Evenimentul, organizat cu sprijinul Primăriei oraşului Buftea, a lăsat în urmă emoţii, rivalităţi, satisfacţii şi nerăbdarea revederii pe terenul de handbal, cu ocazia următoarei ediţii. În Buftea, handbalul prinde viaţă”, a anunţat Rfh Sports&Management, unul dintre partenerii Primăriei, în ceea ce priveşte organizarea evenimentului.

Competiţia a avut loc pe 2 şi 3 iunie, pe terenul de sport al Şcolii Gimnaziale Nr. 2, Buftea, şi a fost dedicată fetelor şi băieţilor din clasele V-VIII de la şcolile din localitate. Alexandra Badea, handbalistă română care joacă pe postul de extremă dreapta pentru clubul CS Rapid București, campiona României în acest an, a apreciat, de asemenea, competiţia sportivă, de la Buftea.

“Zilele acestea am avut ocazia de a fi invitată la două acțiuni dedicate promovării handbalului în rândul copiilor. La Cupa Școlilor la Handbal – Buftea 2022 am acceptat invitația venită din partea domnului primar Gheorghe Pistol de a premia elevii școlilor gimnaziale din Buftea, care s-au înscris în competiție. Am văzut copii plini de energie și entuziasm, unii dintre aceştia chiar talentați, care s-au bucurat din plin de acest sport minunat. Felicitări copii pentru implicare! Să credeți în voi până la capăt! Mulțumesc organizatorilor pentru invitație!”, a transmis sportiva.

La Buftea, handbalul prinde viaţă