Dosare penale pentru șoferi găsiți în trafic după ce au consumat alcool sau droguri
Dosare penale pentru șoferi găsiți în trafic după ce au consumat alcool sau droguri

În noaptea de 6/7 iulie a.c., polițiștii rutieri din Ilfov au întocmit 2 dosare de urmărire penală, pentru consumul de substanțe psihoactive și alcool la volan.

Astfel, la data de 6 iulie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii orașului Voluntari au oprit în trafic un autoturism, iar în urma testării cu aparatul drug test a conducătorului auto, respectiv o tânără de 20 de ani, rezultatul a fost pozitiv la consumul de canabis.

A fost întocmit dosar penal în care cercetările sunt continuate de polițiștii din Voluntari, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.

Pe 7 iulie a.c., în jurul orei 1.10, polițiștii rutieri din Popești-Leordeni au efectuat semnale de oprire unui autoturism care circula pe DNCB din localitate. Conducătorul auto a refuzat inițial să oprească la semnalul polițiștilor rutieri, dar, ulterior, a oprit într-o parcare. Polițiștii au identificat conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Ilfov, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Testat cu aparatele alcooltest și drug test, conducătorul avea valoarea de 0,47 mg/l de alcool pur în aerul expirat și rezultat pozitiv la consumul de canabis și amfetamină.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.

Și, tot pe 7 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au oprit în trafic un autoturism, care circula pe Str. Aeroportului, din orașul Otopeni, iar în urma testării pentru droguri, conducătorul – un bărbat de 24 de ani – a ieșit pozitiv la consumul de canabis. În cauză a fost deschis un dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

De asemenea, pe 8 iulie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic pe DN 1 un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Galați, iar la testarea acestuia cu aparatul drugtest rezultatul a fost pozitiv la consumul de canabis și amfetamină. De asemenea, conducătorul auto a fost testat și cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească din București, pentru recoltarea de mostre biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.