Selecţionat în premieră în lotul României pentru turneul din Antalya, Claudiu Bumba nu mai este sigur de locul de titular nici la echipa de club. Lăcătuş merge doar pe mîna veteranilor
Claudiu Bumba, puştiul de 18 ani de la Tg. Mureş şi cel mai tînăr debutant la naţională de la Balaci încoace, este ameninţat cu banca de rezerve de politica lui Marius Lăcătuş. Fostul antrenor al Stelei este recunoscut că nu promovează jucătorii de perspectivă, Cosmin Matei sau Mihai Răduţ fiind doar doi tineri fotbalişti care au fost trecuţi pe linie moartă pe vremea cînd “Fiara” antrena în Ghencea. Aduşi de Piţurcă la Steaua, Răduţ a fost titular în debutul campionatului trecut, în timp ce Matei a prins şi el finalurile de meci cu Piţi pe bancă, dar şi în mandatul lui Ilie Dumitrescu. Victor Becali l-a acuzat virulent pe Lăcătuş la acea vreme: “Piţurcă l-a adus pe Matei la Steaua, a jucat şi la Ilie Dumitrescu, iar apoi a venit
Lăcătuş şi nu a mai jucat deloc, pentru că lui nu-i plac tinerii. Nu aţi văzut că el foloseşte doar fotbalişti care sînt deja obişnuiţi cu Liga 1?”. Bumba este un tînăr foarte talentat, poate ajunge un fotbalist important pentru naţională. Are o personalitate deosebită. Să joci la vîrsta lui de asemenea manieră înseamnă că ai toate şansele să devii un jucător foarte bun.