Cursă cu obstacole și noroi
”Asaltul Lupilor Family” este un eveniment sportiv destinat familiilor cu copii, cât se poate de pașnic și distractiv și pe deasupra având un scop nobil – susținerea proiectelor MagiCamp, asociație care ajută copiii bolnavi de cancer din România
Așadar, ”Asaltul Lupilor” este o cursă foarte specială, iar varianta ”Family” este o ocazie perfectă pentru familii de a trăi experiențe memorabile alături de copii. Aventura din acest an a avut loc pe 1 octombrie, în Parcul Mogoșoaia, iar familiile participante au trăit experiența depășirii obstacolelor fizice, pentru a sprijini alte familii ale căror vieți sunt zilnic puse în fața obstacolelor teribile ale diagnosticelor grave ale copiilor lor.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 620
În ”poiana mică” din Parcul Mogoșoaia au fost, sâmbătă, ore bune de soare, distracție, obstacole, noroi, mișcare în natură, o cursă îndrăgită de participanți și bazată pe curaj și spirit de camaraderie, un mod de a cunoaște oameni noi.
Așadar, fără competiție, fără cronometru sau penalizări, cu zeci de obstacole și mult noroi pe 2-3 km de traseu și cu sportivi de toate vârstele, ”powered by Algeron”, cu sprijinul Primăriei Capitalei, Primăriei Mogoşoaia, Parcului Mogoşoaia şi Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti și cu sponsorizarea Kaufland.
”Asaltul Lupilor Family” este singura cursă cu obstacole din România destinată copiilor, fiecare participant înscris pentru cursă a primit înaintea startului dat în valuri, în funcție de vârstă, o brățară de eveniment și una pentru acces în traseu, număr de concurs personalizat și a putut beneficia de exerciții de încălzire, fructe, sucuri și apă, la punctele de hitradate și revitalizare, de servicii medicale (deși nu a fost cazul), servicii video și foto oficiale, spații de curățare. La finalul cursei, toți cei în jur de 1.000 de participanți au primit medalii.
De asemenea, copiii s-au bucurat și de zona rezervată Jandarmeriei ilfovene, unde a fost adusă tehnică din dotare – o autospecială de comunicații, două autospeciale de intervenție, armament de infanterie, echipamente de protecție antiglonț și pentru restabilire.
La evenimentul de la Mogoșoaia a fost amplasat și ”cortul Magic”, cu magazinul de fapte bune MagicSHOP, cu mascote amuzante, bijuterii, tricouri, face-painting și multă energie magică, care s-au putut achiziționa de către doritori, urmând ca banii strânși să fie folosiți în proiectele Asociației Magic.
Ce valori promovează ”lupii”? Cu ce au plecat acasă, mai bogați, copiii și părinții?
Teamwork – Spiritul de echipă este o calitate importantă, care pregăteşte copii pentru provocările vieţii de adult şi îi ajută să înveţe cele mai bune mijloace pentru a reuşi în viaţă!
Distracție cu un scop – Cursa contribuie la construirea încrederii şi a stimei de sine, la dezvoltarea abilităţilor de învăţare, leadership, teambuilding, aventură în aer liber şi distracţie.
Educație pentru viață – Copiii au şansa de a se implica în activităţi provocatoare, de a depăşi obstacolele. Este încurajată diversitatea și se crează noi prietenii. ”Asaltul Lupilor Family” ajută la dezvoltarea potenţialului fiecarui copil responsabilizându-l şi insuflându-i valori clare.
Provocare pentru adulți – Participând alături de copii şi ajutându-i, dacă este nevoie, să depăşească obstacolele, părinții au posibilitatea de a-și întări relaţia cu aceștia și de a experimenta momente unice alături de ei. Pentru că și părinţii se află la rândul lor într-un proces continuu de dezvoltare personală prin experiențele pe care le trăiesc alături de cei mici.