Venită de la New York, trainerul Delia Garcia a împărtășit secretul unui stil de viață sănătos

Clinica de recuperare medicală OHT Medical Center, din Tâncăbești, a propus săptămâna trecută pacienților săi un workshop de pilates reformer, care s-a dovedit a fi un real succes, având în vedere că întâlnirea stabilită pentru doar câteva ore s-a prelungit până târziu. Evenimentul a fost posibil datorită prezenței Deliei Garcia, trainer de pilates, care a venit de la New York pentru a le arăta snagovenilor cât de simplu este să ai un stil de viață sănătos.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 621

Clinica OHT Medical Center, din Tâncăbești, a anunțat că în scurt timp va include în serviciile sale și o ședința săptămânală de pilates reformer, atât pentru a face exerciții, cât și pentru socializare. Decizia a venit ca urmare a succesului avut prin organizarea unui workshop gratuit de pilates reformer, săptămâna trecută, cu sprijinul Deliei Garcia, trainer care își desfășoară activitatea la New York, acreditat pentru această formă de activitate sportivă.

Aproximativ 30 de persoane, foști pacienți ai OHT Medical Center, care în trecut au necesitat recuperare medicală pentru diferite afecțiuni, au avut ocazia de a afla că pilatesul nu înseamnă doar exercițiu fizic. Este vorba despre corecția posturii, despre controlarea respirației, despre eliminarea disconfortului la anumite mișcări, despre echilibru și mișcări grațioase. Pilatesul nu este doar mișcare, este o armonie între o stare de bine fizică și psihică. Exercițiile sunt foarte numeroase și diversificate și se adaptează în funcție de fiecare persoană și de posibilitatea acesteia de a le efectua. ”Nu ne rămâne decât să vă așteptăm în clinica noastră, OHT Medical Center din Tâncăbești, strada Mihai Eminescu, Nr. 10, pentru a face mișcare împreună, atât de necesară sănătății”, a anunțat clinica.

Specialiștii OHT Medical Center, la sugestia trainerului Delia Garcia, consideră că pilatesul este pentru toată lumea, indiferent de vârstă, aspect fizic sau nivel de pregătire.

Delia a început antrenamentele de la 50 de ani și de atunci nu s-a mai oprit. Pilatesul a devenit un stil de viață pentru ea și un mod sănătos de a trăi. Potrivit Deliei Garcia, starea ei psihică, mentală și de sănătate ­s-au îmbunătățit considerabil, astfel că acum îndeamnă orice persoană să se înscrie cu încredere la un curs de pilates pentru o stare de bine și un mod de viață sănătos.

Recuperare perfectă pentru pacientul supraponderal

Directorul Medical al OHT Medical Center, dr. Elena Păcuraru, ne-a declarat că am asistat la un workshop de pilates reformer pentru începători, organizat cu concursul antrenoarei Delia Garcia, trainer atestat la New York. ”Pur și simplu este o formă de mișcare pentru toată lumea. Este cu atât mai importantă această formă de mișcare, cu cât ne gândim, de exemplu, la supraponderali, care nu pot să meargă pe bandă sau să alerge, pentru că ar fi un dezastru pentru articulațiile lor. Pilates reformer este o formă  extraordinar de bună de recuperare a pacientului supraponderal. De asemenea, pentru toți cei care își doresc detensionarea, decontractarea, relaxarea, după ore îndelungate într-o poziție statică la birou sau în fața unui banc ce lucru. Este o formă de mișcare pe care o folosim deja în cadrul clinicii  pentru recuperarea după operații pentru protezare de șold sau de genunchi sau după AVC”, a spus dr. Elena Păcuraru. Aceasta ne-a explicat însă că scopul workshopului de săptămâna trecută a fost acela de a promova pilates reformer în rândul populației generale, nu în rândul oamenilor bolnavi.

Cum să scapi de ”rugina” din articulații

”Poate că această formă de mișcare, care a fost promovată de vedete, de persoane publice, a intrat în accepțiunea publicului general ca o mișcare pentru fițe, pentru vedete. Dar ar trebui să ne gândit că aceste persoane poate au accesat această formă de mișcare mai devreme decât noi, pentru simplul motiv că sunt în contact cu noutățile, mai mult decât oamenii obișnuiți, Acest tip de pilates reformer este pentru oricare dintre noi. Nu presupune un antrenament, este un exercițiu care ne tonifică musculatura, în același timp în care facem și stretching, adică asuplizarea, refacerea supleței tendoanelor și ligamentelor noastre. Deci, în același timp facem și formă, dar și recăpătarea mobilității articulare, de care ne plângem foarte mulți dintre noi, când facem primul gest de a ne da jos din pat. Este așadar o foarte bună metodă de a scăpa de rugina din articulații, indiferent de vârsta la care ne-a apărut această rugină. Dacă vă este teamă de ideea că ați putea căpăta o musculatură exacerbată, urâtă, ei bine, pilates reformer a fost inventată de un balerin pentru recuperarea balerinilor, așa că musculatura noastră va fi fină, elegantă, eficientă ca forță. Mai mult, această formă de mișcare determină musculatura și scheletul nostru să păstreze memoria mișcării, astfel încât dacă intervine o pauză de două-trei luni, în momentul în care reluăm această formă de activitate o vom relua cu ușurință, ca mersul pe bicicletă”,  a spus dr. Păcuraru.

Potrivit medicului Elena Păcuraru, este știut deja faptul că practicarea cu regularitate a oricărei forme de sport – pilates reformer este o formă foarte la îndemână – ne determină în organism activarea propriilor mijloace de însănătoșire. Pur și simplu, dacă facem cel puțin 150 de minute de exercițiu fizic pe săptămână, ne activăm propriile mijloace de însănătoșire cu care de fapt suntem născuți, le avem în programul genetic, dar pe care sedentarismul, alimentația irațională, somnul insuficient ori stresul cotidian, le anulează. Specialiștii spun că prin pilates reformer ne putem activa aceste mecanisme interne de însănătoșire, astfel încât putem contribui, prin mijloace proprii, activ și foarte plăcut, la menținerea stării de sănătate și a stării de bine.

Participanții la workshopul OHT de săptămâna trecută au fost în marea lor majoritate obișnuiți ai clinicii, care au fost în postura de pacienți și care au fost aduși, prin mijloacele terapeutice utilizate în cadrul clinicii, într-o formă fizică bună, și-au redobândit starea de sănătate pe care doresc să și-o mențină. Și, probabil că după ce au trecut prin condiția de pacient, nu își mai doresc să ajungă acolo. Participanții au fost foarte încânțați de exercițiile specifice și de cât de bine s-au simțit.

O poveste de succes care a început după vârsta de 50 de ani

Aceste cursuri au fost ținute de un antrenor reputat care a venit din New York, cu o poveste surprinzătoare. Delia Garcia a început pilates la vârsta de 50 de ani. Antrenoarea ne-a spus că se confrunta cu primele simptome ale premenopauzei și cu consecința faptului că nu a acordat suficientă atenție stării de sănătate. ”Am fost supusă stresului foarte mult, fiind inginer de construcții civile, dar am descoperit în apropierea biroului meu un studio de pilates și am decis să particip. În scurt timp, a devenit mai mult decât o rutină, a devenit un stil de viață, pentru că am văzut schimbări în corp, în minte”, a spus Delia Garcia, care a subliniat faptul că Josepth Pilates, trainerul german care a dezvoltat această metodă de antrenament de fitness, a numit-o contrologie, pentru că mintea controlează corpul, nu invers. ”Trebuie să îți asculți corpul”, a spus Delia Garcia. Aceasta ne-a dezvăluit că după ce a practicat pilates timp de doi ani, câte zece clase lunar, i-a plăcut atât de mult, încât s-a gândit că este timpul să devină profesor și astfel a devenit instructor în studioul unde obișnuia să fie client. Trecerea de la postura de client la instructor nu a fost însă simplă, ci a necesitat o muncă și perfecționare de nouă luni de cursuri. Ca să ajungă trainer profesionist, Delia a făcut peste 600 de ore de antrenament, de observație, de examinare din partea unei comisii de specialitate, care i-a permis în final să obțină atestatul de trainer. Așadar, vorbim despre un instructor care a trecut printr-un proces real de instruire în această formă de mișcare și a venit la Tâncăbești să spună cum se face și cum se poate porni în această aventură cât mai corect. ”Pilates este pentru oricine, indiferent de nivelul de fitness sau de tipul de corp. Se practică cel mai bine în haine comode și cu picioarele goale. La început, important este ca fiecare mișcare să fie făcută sub ochii instructorului, dar beneficiile sunt reale și numeroase, detensionează și anulează stresul, contracturile, tot ce se acumulează peste zi”, a concluzionat Delia Garcia.

La final, dezvăluim că echipa clincii OHT mai are un motiv de bucurie, întrucât, în urma analizei recenziilor primite în mediul online, a fost desemnată ca fiind una dintre cele mai bine cotate firme din România, fiind printre cele zece companii vizibile pe Google, care are recenzii din partea paciențiilor. ”Am primit premiul „Firma de aur”, fapt ce ne onorează și ne ambiționează să ne desfășurăm activitatea la cele mai înalte standarde”, a concluzionat dr. Elena Păcuraru.