Antrenorul român Mircea Lucescu s-a declarat mulţumit de evoluţia lui Şahtior Doneţk în amicalul de marţi contra lui Rapid Bucureşti (1-1), formaţie pregătită de fiul său, Răzvan Lucescu, informează site-ul clubului ucrainean.
Am arătat încredere în joc, echipa a arătat bine. Am jucat contra unei echipe bine organizate. Iniţial, acesta a fost cel mai important aspect pentru noi. (…) Din nefericire, am luat gol după o greşeală în apărare. Pe ansamblu, sunt mai mulţumit de prima repriză’, a spus Lucescu, aflat în premieră în această iarnă pe banca echipei sale, după accidentul rutier suferit la Bucureşti.
Rapid e o echipă foarte organizată. E bine că în acest amical nu s-a accidentat nimeni. Sunt mulţumit de joc şi de faptul că în final mi‑am văzut toţi jucătorii în acţiune. Am tras unele concluzii. În meciul următor, cu ŢSKA Moscova, vom alege o echipă asemănătoare cu cea pe care intenţionăm s-o folosim după reluarea campionatului’, a afirmat Mircea Lucescu.
Tehnicianul a fost mulţumit de jocul lui Ilsinho, mijlocaşul brazilian revenit la Şahtior după o experienţă în ţara sa natală. Graţie experienţei lui, înţelege jocul mai bine decât Alan Patrick sau Dentinho’, a spus Lucescu. El a adăugat că portarii Şust şi Piatov vor primi fiecare şansa să joace, după ce fostul titular, Rîbka, a fost suspendat doi ani pentru dopaj. Competiţia dintre ei va decide cine merită să fie titular în a doua parte a sezonului’, a spus Lucescu.
Rapid şi Şahtior au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), marţi seara, într‑un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Antalya. Rapid a deschis scorul prin Ştefan Grigorie (8), campioana Ucrainei egalând prin Eduardo (35).