Riscul confruntărilor între suporterii echipelor Ajax şi Manchester United, care se vor întâlni joi la Amsterdam, în turul 16-imilor de finală ale Europa League, este ‘’ridicat’’, asigură marţi primăria din Amsterdam.
‘’Există un risc ridicat de confruntări între grupările de suporteri care ar putea avea asupra lor arme, iar comunitatea din Amsterdam va lua măsuri de securitate suplimentare’’, a indicat primăria într-un comunicat.
Autorităţile locale au primit informaţii din partea autorităţilor britanice, ce raportează posibila prezenţă joi, în plus faţă de cei 2.500 de suporteri ai lui Manchester din tribune, a 1.000-2.500 de fani englezi care nu au bilete de intrare în stadion, potrivit aceleiaşi surse.
Pe de altă parte, este posibil ca circa 100 de ‘’suporteri din nucleul dur’’ să fie prezenţi joi la Amsterdam, adaugă comunicatul.
Poliţia locală va efectua ‘’controale privind posesia de arme’’ între miercuri, ora locală 16,00, şi joi la miezul nopţii, într-o ‘’zonă cu risc pentru securitate’’ delimitată în jurul stadionului ArenA, situat în sudul oraşului, şi pe calea dintre centrul oraşului şi stadion.
‘’În aceşti ani, au existat diferite incidente între suporterii lui Ajax şi cei ai cluburilor vizitatoare în apropiarea ArenA şi în centrul oraşului Amsterdam’’, reaminteşte primăria, potrivit căreia în aceste confruntări au fost folosite arme de foc şi cuţite.
Un suporter olandez în vârstă de 19 ani a încercat să-l lovească pe portarul echipei AZ Alkmaar pe 21 decembrie 2011, în timpul meciului lui Ajax Amsterdam din Cupa Olandei. El a fost condamnat la patru luni de închisoare cu executare.