Într-o Enciclopedie a Națiunilor, România ar trebui să ocupe un capitol aparte. Suntem o nație atipică oricărui sistem. Cu adevărat și fără cel mai mic dubiu România este cu adevărat eternă și fascinantă: nu putem fi încadrați nici în tiparele rigorii țărilor germa­nice sau nordice, nici în lentoa­rea celor latine și nici măcar în rândul scandalagiilor din Balcani. Avem un amestec de apucături de prin toată Europa, din păcate nu cele bune. La noi primul ministru, când nu aparține clasei yes-man, trebuie musai să provină din zona serviciilor secrete. Să fie eventual șeful spionilor, școlit pe banii lui Soroș sau Rich, obligat să tacă 50 de ani în legătură cu așa-zisa răpire a unor jurnaliști români în Iraq. Idealul de premier tăcut, supus și devreme acasă. Apoi, locul rămas liber nu poți să îl dai așa, oricui. Trebuie găsit un alt băiat cu ochi albaștri, din sistem, că doar, vorba aia, din ăștia nu ducem lipsă. Dacă pe deasupra respectivul are și ceva experiență, cu atât mai bine. Uite-așa a ajuns Teodor Meleșcanu să fie omul-orchestră, persoana care, bineînțeles, datorită unei pregătiri fără cusur, poate ocupa orice post în orice guvern: ba mi­nistru interimar la Justiție, ba ministru al Apărării, ba ministru de externe. Nici nu mai contează cine este președinte, premier și nici ce partid se spune că s-ar afla la putere. Meleșcanu este bun la toate, în orice guvernare care începe să pută a pește mort. Unii spun că Băsescu l-ar fi bălăcărit la telefon ca la ușa portului. Alții că a fost o nouă mișcare de maestru menită să mai bage un cuțit în rana și așa sângerândă a Opoziției, alții că, de fapt abia acum se dau cărțile pe față și se reface FSN-ul. Personal sunt de acord cu toți și cu niciunul. Mă mir doar că nu l-a numit în fruntea SIE pe Adrian Severin, cel care și-a dat licența în diplomația traficului de influență la Bruxelles. Furtul generalizat, ciordeala ajunsă politică de stat care se derulează nestingherit sub ochii noștri de 22 de ani încoace, totul te face să crezi că trăim în țara tuturor și a nimănui. Aici se fură cu legea în mână, cu legi special concepute pentru a fura. Aici poți fi președintele-jucător: tu faci cărțile, tu le tai și le împarți și mai bagi și cinci-șase ași în mânecă, pentru că nu se știe niciodată. ­Aici miniștrii se rotesc între ei până amețesc, așa că mai schimbă când și când sensul și ritmul, de ochii lumii. Rotirea cadrelor FSN la conducere este deja o axiomă, ceva de necontestat. Vorba poetului: “Trăind în cercul vostru strâmt, norocul vă petrece”. Dar până când? Acea zicere amară, de la mi­tinguri, “Pleacă ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot ca proștii”, poate fi transformată de ciumpalaci într-o bună zi în una nouă: “Strângeți hora, nu fiți hoți, să vă intre-n beep la toți”.