Locuințele viitorului vor avea panouri fotovoltaice și pompe de căldură individuale, purificatoare de aer și rețele electrice smart. Și, chiar dacă poate părea greu de crezut, aceste case verzi vor fi la bloc și sunt deja incluse în cel mai ecologic proiect imobiliar, putând fi contractate încă din acest an.
Petru Biziru, reprezentantul dezvoltatorului care realizează acest proiect unic în România a anunțat că au început deja lucrările de construire, iar primele patru imobile din noul ansamblu rezidențial, aflat în estul Bucureștiului, vor fi gata peste cel mult un an. „Am început construirea primului cartier de blocuri în care apartamentele vor beneficia de sisteme accesibile până acum doar caselor la curte. Fiecare apartament din acest ansamblu pe care îl construim în sectorul 3 al Capitalei va avea propriile panouri fotovoltaice, propria pompa de căldură, sistem inteligent de ventilație care recuperează energia din casă și totodată purifică aerul, retele electrice smart și sistem superior de termoizolație a fațadei cu vată bazaltică. În premieră în România, proprietarii acestor apartamente de bloc vor fi prosumatori, datorită panourilor fotovoltaice a căror capacitate poate susține toate consumurile caselor pe timp de vară, acoperind o parte importantă din costuri și în sezonul rece”, a declarat Petru Biziru.
Noul ansamblu va fi format din 10 imobile a câte 16 apartamente și constituie etapa a IV-a proiectului Romco Residence, în cadrul căruia au fost finalizate deja opt imobile de șase niveluri. Piatra de temelie a primelor patru imobile verzi a fost pusă deja, urmând ca în cel mult un an proprietarii locuințelor să se poată muta în ele. „Asigurarea unor surse de energie regenerabilă reprezintă în acest moment o prioritate în toată lumea, atât pe fondul creșterii prețurilor energiei și gazului, cât și încălzirii climatice, iar aceste apartamente ale viitorului oferă exact soluțiile eco-friendly și economia de buget de care are nevoie orice familie. Acesta va fi primul cartier de blocuri cu adevărat verzi, din România, în care locatarii vor deveni prosumatori, adică vor fi atât consumatori cât și producători de energie electrică, datorită sistemelor de panouri fotovoltaice de care va dispune fiecare apartament. Mai mult decât atât, în premieră, toate apartamentele din imobil vor fi dotate cu pompe individuale de căldură, alimentate de panourile fotovoltaice și vor dispune, în dotarea standard, de un sistem inteligent de ventilare și purificare a aerului, care va reduce cu până la 80% pierderile de energie, atât vara, cât și pe timp de iarnă”, a declarat Petru Biziru.
Toate aceste facilități se vor reflecta în mod direct în economia pe termen lung realizată pentru bugetul familiei prin reducerea la maximum a costurilor pentru electricitate, apă caldă și căldură. Pentru ca locuințele să se apropie cât mai mult de standardul nZEB (nearly Zero Energy Building, în română: casa cu consum de energie aproape zero) toate aceste facilități sunt completate de soluții de izolare a pereților exteriori de cea mai bună calitate, de sisteme de tâmplărie cu înaltă eficiență energetică și de instalații de încălzire în pardoseală. Pe lângă toate aceste caracteristici locuințele vor avea suprafețe generoase și vor dispune de terase spațioase, în stil mediteranean. Prețul unui apartament de trei camere, cu o suprafață de 107 mp va fi de 139.000 de euro.