În tradiția Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Tunari, ziua de 9 Mai înseamnă o foarte mare sărbătoare a tuturor cetățenilor comunei, pentru că este ziua școlii din localitate și, totodată, Ziua Europei. O zi în care sunt depășite barierele legate de naționalitate, rasă, etnie, religie, cultură, tot ce înseamnă social, după cum atât de frumos a spus prof. Coca Codreanu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 451, ediția print
În cinstea zilei de 9 Mai, Școala Gimnazială Nr. 1 din Tunari, a fost în mare sărbătoare, manifestarea fiind organizată pe platforma Teatrului de Vară, unde au venit zeci de copii, împreună cu profesorii și părinții lor, pentru a participa la spectacolul aniversar, dar și la implementarea Proiectului Educațional Comunitar Local ”Artizani pentru un zâmbet de copil”, care anul acesta a ajuns la cea de a treia ediție. Vorbim despre un proiect devenit deja tradiție, inclus în calendarul județean al activităților extrașcolare județene, care le permite copiilor să experimenteze și să aprofundeze, de fiecare dată, sentimentele de solidaritate, compasiune și implicare. Mai precis, și în acest an, copiii, îndrumați de cadre didactice și ajutați de părinți, au confecționat tot felul de produse artizanale din materiale reciclabile, pe care le-au oferit spre vânzare, la prețuri modice, chiar de ziua școlii lor, în cadrul unui târg organizat pe platforma Teatrului de Vară Tunari. Scopul acestui târg a fost acela de a strânge cât mai mulți bani, care să fie donați unui copil al școlii, aflat în suferință.
”Dragoste și dăruire”
”Noi am depășit demult barierele naționale, barierele etnice, culturale, sociale, religioase. De aceea, astăzi, cu mic, cu mare, trebuie să sărbătorim ziua de 9 Mai împreună. Și cum era mai frumos decât să sărbătorim aici, cu toții. Până și Dumnezeu ne iubește! Uitați ce soare avem! Ce lumină! Toate sunt pentru voi, copiii, și pentru cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale nr. 1 Tunari, care au muncit cu multă dragoste, cu multă dăruire. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile, pentru că implementăm astăzi și a treia ediție a Proiectului Educațional Comunitar Județean ”Artizan pentru un zâmbet de copil”, cuprins în calendarul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov”, a declarat, la începutul evenimentului, prof. Coca Codreanu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1, din comuna Tunari.
Festivitatea a continuat cu acordarea diplomelor de excelență celor care s-au implicat în organizarea evenimentului și fără de care școala din Tunari nu ar exista. Diplomele au fost acordate primarului comunei Tunari, Alexandru Neacșu, viceprimarului Cristian Niculae, reprezentantului administrației locale, city managerul Marian Ion – reprezentant al consiliului local în consiliul de administrație al școlii, inspectorului școlar Vasile Bogus și părintelui Vasile Cristian Bolea, de la parohia Dimieni.
”Este un moment festiv, un moment de bucurie în tot ce înseamnă comunitatea Tunari și, foarte interesant, ziua de 9 Mai este Ziua Europei, o zi în care se sărbătorește pacea, unitatea, armonia. Nu uitați că din armonia frumosului, din armonia iubirii cu bunătatea, cu dreptatea se naște frumosul. Și aici mă refer atât la voi, copii, cât și la cadele didactice. Ceea ce dvs prin sârguința dumneavoastră reușiți să puneți în sufletele copiilor, frumosul nu numai ca noțiune, dar ca și trăire. La mulți ani, sănătate multă și succes îndelungat!”, s-a adresat inspectorul școlar Vasile Bogus întregii asistențe.
Pentru un zâmbet de copil
Prof. Coca Codreanu a mai anunțat că Școala din Tunari se află într-un parteneriat cu Biserica Sf. Nicolae Tunari și cu Parohia Sf. Dimitrie cel Nou, Dimieni, ceea ce se traduce prin faptul că la fiecare dintre aceste biserici a fost depusă câte o cutie în care s-au colectat bani ce urmează a fi donați unui copil în suferință. ”Banii vor fi donați unui copil al școlii care are probleme de sănătate. S-ar putea să fie chiar doi copii, pentru că noi, tunărenii, avem sufletul mare și de fiecare dată venim în sprijinul celor aflați în suferință. Poate nu vom putea schimba totul, dar un zâmbet pe chipul acestor copii cu siguranță îl vom aduce astăzi. Suntem în parteneriat și cu Centrul Județean de Resurse Educaționale Ilfov, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și, evident, fără primărie nu am putea face nimic. Cu autoritățile locale ne-am mobilizat astăzi, aici, pentru a sărbători împreună”, a mai spus prof. Codreanu.
Pr. Vasile Cristian Bolea, de la Parohia Dimieni, a precizat: ”Vă mulțumesc tuturor celor care ați contribuit la această colectă și care veți cumpăra daruri cu o sumă modică, care să ajungă la fetița care este în suferință. Hristos a înviat! Să fiți fericiți și, așa cum este ziua de frumoasă, să aveți o viață frumoasă cu toții, părinți și copii, profesori, educatori, dna. directoare și toate cadrele auxiliare ale școli, edili ai comunei!”
Ca de obicei, sărbătoarea din Tunari a însemnat și un emoționant program artistic ce a fost posibil datorită talentaților copii Școlii Gimnaziale nr. 1, care au cântat și au recitat cu multă duioșie, de ziua școlii lor.
”Vrem ca acest eveniment să fie unic, iar pe parcursul anului să perfectăm, să aducem noutăți și să facem ca totul să decurgă cât mai bine și mai frumos”, a mai spus prof. Coca Codreanu.
”O zi minunată, cu mult zâmbet, cu mulți copii fericiți care se bucură de timpul frumos și de organizarea făcută de Școala nr. 1 Tunari. Mă bucur că sunt alături de ei, să sărbătorim, cu drag această zi minunată și tototodată să ajutăm copiii nevoiași care, au nevoie de bani pentru a se însănătoși”, ne-a spus, cu emoție, primarul Alexandru Neacșu.