”Odată cu venirea primăverii, am ales să ne continuăm atingerea obiectivelor de mediu și dezvoltarea conștiinței sociale și ecologice, deoarece credem că educaţia de succes pentru viitor va fi una ecologică, de cooperare şi civică”, ne-a declarat prof. Anda Mărgărit, responsabilul cu implementarea programului Eco Școala, în cadrul Liceului Tehnologic ”Barbu Știrbey” din Buftea.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 647, ediția print
Și, pentru că vorbim despre o echipă căreia îi plac provocările, schimbarea și dezvoltarea, în programul școlar ”Săptămâna Verde”, liceeni de la ”Barbu Știrbey” și profesorii au ieșit în natură, pentru a ”schimba în bine mediul înconjurător”. ”Am început cu activități de igienizare a curții liceului și a împrejurimilor, am continuat să selectăm și să colectăm PET-uri și hârtie/ carton, am recapitulat ce înseamnă să trăim în acord cu noi înșine și cu natura, am descoperit împreună lucruri uimitoare referitoare la biodiversitate, am plantat flori în Grădina Pedagogică, am amenajat Colțul Verde al școlii, am înțeles cum se manifestă această relație om-natură și că respectând ceea ce ne înconjoară, înseamnă să ne respectăm pe noi înșine, să ne valorizăm, să ne iubim. Toate acestea alături de colaboratorii noștri, cărora le mulțumim – autoritatea locală, CSR Nest, Cu Ochii pe Verde”, ne-a mai spus prof. Anda Mărgărit.
În Grădina Pedagogică, elevii au participat la lucrări de primăvară și au au greblat, au strâns frunzele căzute toamna și le-au transferat în compostoare pentru a obține fertilizantul natural necesar plantelor. Cu ajutorul echipei General Public Serv (Primăria Buftea) au fost toaletați arborii din curtea liceului, iar elevii au participat la tocarea crengilor pentru obținere de mulci. Aleea de acces către pergola din grădină a fost reamenajată cu dale, în stil pas japonez, iar Colțul Verde, din interiorul liceului, a fost finalizat prin decorarea cu plante curgătoare, plante de interior și decorațiuni din elemente naturale și reciclabile. Profesorii și personalul auxiliar au oferit, de asemenea, ajutorul și totul a ieșit perfect. ”Suntem recunoscători tuturor celor care s-au implicat, pentru că rezultatele minunate obținute nu sunt doar vizuale, ci implică și componenta de conștientizare cu privire la protecția mediului și principiile dezvoltării durabile în comunitatea noastră”, ne-au precizat profesorii din unitatea de învățământ.
Cum ar fi să avem o ”grădină verde” și în interiorul liceului ?
”Colțul Verde” a fost creat pornind de la o idee a elevilor și cadrele didactice din Liceul Tehnologic ”Barbu A. Știrbey” Buftea, care și-au dorit să adauge culoare unuia dintre cele mai frecventate spații din liceu – zona de primire din hol. Așadar, s-a început amenajarea acestuia, tot pe principiul de economie circulară.
”Studiile în domeniu au demonstrat că aceste grădini interioare nu doar relaxează, ci purifică aerul (plantele filtrează poluanţii prin respiraţie – procesul de fotosinteză – schimbându-i ulterior cu oxigen proaspăt şi curat), dar ajută şi la reducerea poluării fonice (deoarece au capabilităţi de diminuare a zgomotului)”, a explicat Lavinia Anton, de la Cu ochii pe verde.
”Ne bucură interesul tot mai crescut al elevilor noștri pentru activități în care ei pot crea liber, învăța și implica în protejarea mediul din proximitatea lor. Elevii voluntari sunt super talentați și implicați, iar noi avem grijă de fiecare dată să le răsplătim efortul și ne dorim să îi facem cunoscuți în comunitatea locală”, ne-a declarat cu mândrie directorul liceului, prof. Olivia Ignătescu.
Aceasta a amintit și de derularea în cadrul Liceului Tehnologic ”Barbu Știrbey” a proiectului ”Verde Citadin”, finanțat prin Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București împreună cu ING Bank România, care își propune să sprijine dezvoltarea de ecosisteme urbane și să fructifice potențialul mare și încă nefolosit al orașelor de a contribui la protejarea sau refacerea biodiversității.