Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă prelungirea termenului pentru cererile de finanțare aferente submăsurilor 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare” și 16.4a „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare-sectorul pomicol”, din cadrul PNDR 2020.
Astfel, proiectele prin care se poate solicita finanțare de maximum 100.000 euro se pot depune până în data de 30 iunie 2019, ora 16.00.
Decizia de prelungire a sesiunii a fost luată în urma solicitărilor mai multor potențiali beneficiari, fiind vorba de proiecte cu o complexitate deosebită care necesită un timp suplimentar pentru întocmirea documentației.
Fondurile disponibile pentru submăsura 16.4 sunt de 4.744.665 euro, iar pentru submăsura 16.4a se ridică la 6.668.484 euro. Pragul minim de selecție al proiectelor aferente sM16.4 și sM16.4 a este de 10 puncte.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.450