Polițiștii din cadrul orașului Otopeni l-au surprins, în ziua de 4 februarie, pe cetățeanul S.V., în vârstă de 37 de ani, care încerca să vândă bunurile furate din sediul unei societăți comerciale din localitate. Omul își etalase „marfa” în încercarea de a o valorifica. Era ora 17.00, când unui echipaj al Poliției Otopeni i s-a părut suspectă gama de produse expusă la vânzare. Ce vindea individul? Tot ceea ce reușise să sustragă în ziua aceea. Adică 8 case de marcat, 3 ștampile, 6 prize, 2 întrerupătoare, 5 duze electrice, 1 senzor de mișcare și… doi senzori antifurt. Tare, băiatu’, nu-i așa? Luptă împotriva infracționalității! Drept urmare, polițiștii l-au „săltat” cu tot cu „recolta” din ziua aceea și i-au întocmit un dosar penal, pentru furt calificat.

Cum să furi arama vecinului

Ochii văd, inima cere! A.C., un tânăr de 23 de ani, nu a rezistat ispitei din curtea vecinului. Mai precis, a ochit acolo vreo 70 de kilograme de deșeuri de cupru și 40 de kilograme de alamă, unelte electrice și alimente. Îi saliva gura, după „comoara” din curtea lui D.C., de 48 de ani din Vidra. A cântărit din ochi prada și și-a dat seama că ar putea să ia pe ea vreo 3.000 de lei. Drept urmare a pătruns în anexa unde vidreanul își depozitase deșeurile, sărind gardul, a umflat „marfa” și dus a fost!. Numai că a uitat să ia în calcul un element forte în toată această ecuație, mai exact Poliția, care nu a stat cu mâinile în sân și, în urma cercetărilor și învestigațiilor efectuate, l-a „găbjit” pe cel ce râvnise la bunul altuia. Urmarea? Tânărul a fost acuzat de furt calificat și este cercetat în stare de libertate.

Un’ te-ascunzi tu, mielule?

„La Jilava, domnule!”, ca să parafrazăm o binecunoscută melodie. Ei bine, s-o fi sustras M.S., în vârstă de 29 de ani, de executarea unei pedepse de 3 ani de închisoare deoarece condusese un autovehicul fără permis de conducere, dar, ulciorul nu merge de prea multe ori la apă. Și asta pentru că polițiștii din cadrul Poliției Măgurele au reușit să-l depisteze pe raza comunei Jilava. Așa că, cel ce fusese dat în urmărire națională a fost luat cu fulgi cu tot și încarcerat în arestul secției 22 din cadrul  Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Bănuim că se va întoarce la Jilava. La penitenciar…