Guvernul a adoptat Hotărârea privind acordarea ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui. De acest ajutor urmează să beneficieze producătorii agricoli, crescătorii de animale care dețin până la 5 capete vaci de lapte și sunt organizați în acest scop într-o singură formă asociativă constituită la nivelul unei comune.
Pentru obținerea acestui ajutor, solicitanții vor trebui să depună cereri la primăriile comunelor pe raza cărora sunt înregistrate sediile sociale ale acestora. Aceste cereri pot fi depuse în perioada 20 noiembrie 2013 – 3 martie 2014.
Documente necesare
● centralizator cu membrii formei asociative, aşa cum sunt definiţi la art. 3 (a), care să ateste numărul de vaci de lapte pe fiecare membru şi numărul total de vaci de lapte; ● copia BI/CI al/a reprezentantului legal al formei asociative; ● document care atestă înscrierea vacilor de lapte a membrilor formei asociative în Registrul Naţional al Exploataţiilor, eliberat în funcţie de operatorul SNIIA; ● copia actului de constituire a formei asociative, din care să reiasă scopul constituirii acesteia, respectiv achiziţionarea tancului de răcire a laptelui pentru membrii săi; ● documente emise de primărie din care reiese punerea la dispoziţie, de către aceasta a suprafeţei aferentă instalării tancului/tancurilor de răcire, precum şi a utilităţilor specifice necesare funcţionării acestora, cu respectarea prevederilor legale in vigoare. Toate facilitățile puse la dispoziția asociației de către primărie sunt valabile pentru toată perioada funcționării investiției realizate; ● Hotărârea adunării generale a asociaţiei prin care se aprobă achiziţionarea tancului/tancurilor de răcire şi prin care membrii se angajează că pe o perioadă de 2 ani, începând cu anul în care sprijinul financiar a fost acordat, menţin numărul de vaci de lapte deţinute la data acordării ajutorului şi nu schimbă destinaţia utilizării tancului/tancurilor de răcire; ● factura proformă, care cuprinde costurile prevăzute la alin. (1) şi (2) al art. 7, din care să reiasă valoarea de achizitie a tancului/tancurilor de răcire a laptelui, la nivelul preţului de piaţă; ● document al formei asociative referitor la identificarea codului bancar al acesteia. Aceste documente trebuie prezentate în original şi copie.
Totodată, beneficiarii schemei vor depune autorizaţia sanitară veterinară de funcţionare la Centrul Judeţean al APIA Ilfov unde au înregistrată cererea de solicitare a sprijinului financiar, în termen de 60 de zile calendaristice de la data achiziţionării tancului/tancurilor de răcire a laptelui. În cazul nerespectării prevederilor de la art. 9, beneficiarii schemei de minimis vor fi obligaţi la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă penalităţi şi dobânzi, de la data încasării acestuia.