Pe pagina oficială a MADR a fost publicat un proiect de hotărâre de Guvern privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”.
Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie, în cuantum de 20 lei/familia de albine. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.
Potrivit proiectului de act normativ de această schemă de ajutor beneficiază:
● apicultorii, persoane fizice;
● apicultorii, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale;
● apicultorii, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică, constituite conform legii.
Criterii de eligibilitate
Întreprinderile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
● să aibă familiile de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit OMADR nr.251/2017;
b) să aibă familiile de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
Documente necesare
Pentru obţinerea ajutorului de minimis, cererile se depun la direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti, însoţite de următoarele documente:
● copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;
● copie a certificatului de înregistrare la registrul comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică;
● dovadă cont activ bancă/trezorerie;
● copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară, eliberat de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pe raza căreia îşi desfăşoară permanent activitatea stupina;
În situaţia în care solicitantul deţine în exploataţie mai multe stupine care sunt situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale din judeţe diferite, acesta poate depune cereri de sprijin financiar la fiecare dintre direcţiile pentru agricultură judeţene în cauză.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.459