Agricultorii care vor cultiva cimbru şi busuioc vor putea primi în acest an un sprijin financiar de 3.400 de euro/hectar (ha), respectiv 2.600 de euro/ha, printr-o schemă nouă de ajutor de minimis privind susţinerea producţiei de plante aromatice, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii.

De asemenea, vor fi sprijiniţi şi cei care cultivă fenicul, cu 200 euro/ha, muştar – 150 euro/ha şi coriandru – 100 euro/ha. În cazul culturilor de cimbru şi busuioc, suprafaţa cultivată trebuie să fie de minimum 0,5 ha. Potrivit documentului, producţiile minime prevăzute pentru acordarea ajutorului de minimis sunt de 4.000 de kilograme (kg) de plantă proaspătă/0,5 ha sau 650 kg plantă uscată/0,5 ha pentru busuioc; 4.000 kg plantă proaspătă/0,5 ha sau 1.000 kg plantă uscată/0,5 ha pentru cimbru; 800 kg sămânţă/ha pentru coriandru; 650 kg sămânţă/ha pentru fenicul; 950 kg sămânţă/ha pentru muştar.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt de maximum 6 milioane de lei, echivalentul sumei de 1,231 milioane de euro, acestea fiind asigurate din bugetul acestui an al MADR.

Suma maximă acordată, 20.000 euro

„Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente”, se menţionează în proiectul ­MADR. Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de plante aromatice, producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător valabil până la 31 decembrie 2021 şi persoanelor fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale şi producătorilor agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producţia de plante aromatice, beneficiarii trebuie să fie înregistraţi în registrul unic de identificare (RIU) şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA; să depună cerere de înscriere în program; să utilizeze o suprafaţă cumulată de minimum 1 ha cultivată exclusiv cu una dintre culturile de coriandru, fenicul sau muştar sau o suprafaţă cumulată de minimum 0,5 ha cultivată exclusiv cu una dintre culturile de busuioc sau cimbru; să obţină producţiile minime corespunzătoare culturii înfiinţate; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu plante aromatice, în anul 2021; să livreze producţiile de plante aromatice către unităţi de industrializare/procesare înregistrate pentru siguranţa alimentelor.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.545