APIA informează că, în data de 04.05.2020, au fost publicate, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L140, o serie de acte normative adoptate de către Comisia Europeană în vederea optimizării gestionării anumitor activități agricole specifice pe perioada în care pandemia de COVID-19 afectează statele membre UE.

Printre aceste reglementări se numără și cele cu rol în intervenția pe piață prin acordarea unui ajutor pentru depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare, astfel:

● Depozitare privată carne de bovină (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/596 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii proaspete sau refrigerate de bovine cu vârsta de opt luni sau mai mult și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);

● Depozitare privată carne de capră și de oaie (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/595 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea de ajutoare pentru depozitarea privată a cărnii de oaie și de capră și fixarea în avans a valorii ajutorului);

● Depozitare privată a untului (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/597 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a untului și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);

● Depozitare privată lapte praf degresat (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/597 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a laptelui praf degresat și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);

● Depozitarea privată a brânzeturilor (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/591 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 de deschidere a unei scheme de ajutor cu caracter temporar și excepțional pentru depozitarea privată a anumitor brânzeturi și de stabilire în avans a cuantumului ajutorului).

Actele normative menționate pot fi consultate accesând linkul

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=OJ:L:2020:140:TOC

Regulamentele specifice stabilesc:

● tipurile de produse eligibile,

● perioadele de depozitare,

● garanțiile aferente cererilor de ajutor (unde este cazul),

cuantumul ajutorului pentru fiecare categorie de produs. Perioada de depunere a cererilor este deschisă începând cu data de 07.05.2020.

Pentru produsele carne de bovină, respectiv carne de oaie și capră, s-a stabilit ca termen limită de depunere a cererilor data de 30.06.2020.

Formularul cererii de ajutor este disponibil pe pe site-ul APIA: www.apia.org.ro sau va fi pus la dispoziția solicitanţilor de către funcţionarii APIA prin mijloace electronice, în urma unei solicitări adresată pe adresa de e-mail: zootehnie.apia@apia.org.ro.

Informaţii detaliate privind depozitarea privată a produselor agroalimentare se regăsesc postate la link-ul http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-piata/depozitare-privata-produse-agricole/anul-20201588866345.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.499